Şcoala altfel. Tabără de astronomie, sub cerul liber, ferit de poluarea luminoasă. Elevii au aflat cu ce viteză se deplasează Luna pe bolta cerească FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locaţia a fost una strategic aleasă, la aproximativ 800 de metri altitudine, departe de poluarea luminoasă a oraselor FOTO Valentin Grigore
Locaţia a fost una strategic aleasă, la aproximativ 800 de metri altitudine, departe de poluarea luminoasă a oraselor FOTO Valentin Grigore

Cu ce viteză se deplasează Luna în fiecare oră sau care este cel mai luminos astru ceresc, sunt doar câteva dintre întrebările puse de elevii din Dâmboviţa la Tabăra de Astronomie organizată de Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM), în weekendul trecut, la Runcu.

Elevii au avut parte de sesiuni de iniţiere teoretică în mişcarea bolţii cereşti, a stelelor şi constelaţiilor, repere pentru orientarea pe boltă şi aflarea punctelor cardinale, dar mai ales observaţiile cu telescopul sunt doar cateva dintre activităţile de care au avut parte. 

"Este o ocazie unică pentru noi şi o ocazie pentru noi să învăţăm multe chestii. Ni se deschid multe orizonturi noi şi de ce nu, ne putem gândi la o carieră în domeniul astronomiei", spuen Alexandra Scarlat, elevă din Găeşti.

tabara de astronomie runcu stone

Locaţia a fost una strategic aleasă, la aproximativ 800 de metri altitudine, departe de poluarea luminoasă a oraselor. 

"Ne-am gândit să le propun copiilor o altă variantă de Şcoala Altfel şi să vină aici să observăm cerul nopţii. Cerul nu este accesibil din oraş pentru că este extrem de poluat luminos. Aici nu avem poluare şi deja a devenit o tradiţie să venim aici să le arătăm copiilor tainele astronomiei. Aici învaţă alfabetul în astronomie, constelaţiile, pe care le descoperim pe cer. De asemenea, îi învăţăm să indentifice punctele cardinale, căutând polul nord şi le facem prezentări despre tot ce pot vedea pe bolta cerească" , a spus Valentin Grigore, preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori.

 

“Ştim că stelele, deşi ele par împrăştiate pe cer, sunt grupate în nişte copuri cereşti, personaje mitologice şi formează constelaţiile. Îi învăţăm, de asemenea, cum funcţionează un telescop şi aici aplicăm cunoştinţele din fizică şi din matematică şi cum se foloseşte. Intenţia noastră este să scoatem copiii în natură pentru vor avea şi o altă imagine despre lume, despre viaţă, despre tot ceea ce ne înconjoară. Educaţia începe cu elementele de bază şi cunoştinţe minime de astronomie trebuie să aibă toţi oamenii, aşa cum avem cunoştinţe despre continente etc”, mai spune preşedintele SARM

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite