„100 de ani de la Marea Unire“ – expoziţie temporară, la Curtea Domnească

Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte organizează, vineri, 19 octombrie, de la ora 13.00, vernisajul expoziţiei ”100 de ani de la Marea Unire”, ce va avea loc la Muzeul de Istorie. Participanţii pot zăbovi în faţa unui valoros patrimoniu, care argumentează lupta naţională dusă de-a lungul veacurilor, alcătuit din manuscrise, hărţi, litografii, fotografii, albume, cărţi poştale, brevete, medalii, insigne, decoraţii şi plachete.

De asemenea, pot fi observate arme şi uniforme militare, monede, lucrări literare, cât şi elemente importante ale vieţii cotidiene de pe front şi din unităţile militare târgoviştene.

”Târgoviştea, îşi leagă numele de toate momentele marcante ale devenirii noastre istorice. La loc de cinste se situează ideea de unitate asociată cu permanenta luptă pentru independenţă, idealuri care şi-au găsit împlinirea deplină prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918.

Unirea de la 1600, înfăptuită prin acţiunea energică militară şi diplomatică, de către voievodul martir Mihai Viteazul, chiar şi vremelnică, a avut ecouri peste timp, ca o flacără veşnic vie în conştiinţa neamului românesc, accentuată în perioada modernă, când a fost preluată de elita intelectualităţii române, legată de idealul naţional ca un mod de afirmare a conştiinţei naţionale.

Unirea Principatelor, înfăptuită, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859, a fost realizată sub semnul ideilor Revoluţiei paşoptiste şi a reprezentat un prim obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Un pas mai departe a fost făcut în 1866 atunci când românii hotărăsc să aducă un prinţ străin dintr-o familie domnitoare a Europei, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prinţul Carol I a promulgat prima Constituţie internă a ţării (1/13 iulie 1866) în care apare denumirea de România ca o manifestare de independenţă faţă de puterea suzerană, Imperiul Otoman.

Prezenţa României în războiul din Balcani alături de Rusia şi împotriva Imperiului Otoman în perioada 1877-1878 a dus în final la recunoaşterea Independenţei de Stat a României şi alipirea Dobrogei la patria mamă.

După cucerirea independenţei în urma războiului din 1877-1878, visul românilor a fost acela de a crea România Mare, care să-i cuprindă pe toţi românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

La 1881, România devenea Regat cu un statut important în concertul statelor europene, permiţându-i regelui Carol I să încheie tratate de alianţă care să-i asigure securitatea ţării (Tratatul de alianţă cu Austro-Ungaria din 18/30 octombrie 1883).

Intrarea în război alături de Antanta a culminat cu alipirea celor trei provincii locuite de români, aflate sub stăpânire străină, cu Vechiul Regat. Primul pas fusese făcut la 27 martie 1918, când Sfatul Ţării de la Chişinău aprobase unirea Basarabiei cu România, în hotarele ei dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră. 

Cel de-al doilea pas a fost marcat de hotărârea Congresului General al Bucovinei, care la 28 noiembrie 1918 vota la Cernăuţi ,,unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Dar visul de unire devenea realitate la 1 Decembrie 1918, când Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia adopta Rezoluţia Unirii, într-un entuziasm general. 

Câţiva ani mai târziu, la 15 octombrie 1922, regele Ferdinand avea să fie încoronat în Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia. Pe coroana de oţel ce aparţinuse regelui Carol I (ce amintea de Plevna şi de Independenţă), aveau să fie adăugate însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice sub sceptrul aceluiaşi monarh. 

În anii Primului Război Mondial, târgoviştenii aduc prinosul de jertfă şi eroism între unităţile de elită ale armatei române numărându-se şi Regimentul 22 Infanterie, pe care generalul Alexandru Averescu l-a apreciat ca fiind ,,unul dintre cele mai glorioase pe care le-a comandat în timpul războiului”. Revenirea la Târgovişte a regimentului a fost salutată cu entuziasm de localnici, moment consemnat şi de ziarul ,,Legea Nouă”, în care ziar oştaşii erau consideraţi ca ,,viteji, ce-aţi botezat România Mare cu sângele vostru clădindu-i temelia din oasele voastre, bine aţi venit”.

 Marele act al Unirii a fost omagiat de târgovişteni prin întruniri şi demonstraţii, iar la Curtea Domnească s-a oficiat un Te-Deum de slăvire a neamului şi a jertfelor aduse de locuitorii bătrânului oraş în opera de făurire a noii Românii Unite. În acelaşi cadru se înscriu şi manifestaţiile de bucurie prin care Târgoviştea a întâmpinat armatele române care au trecut victorioase Tisa, manifestări concretizate prin defilarea trupelor prin oraş, retragerea cu torţe în faţa primăriei şi pe principalele străzi ale oraşului.

Târgoviştenii au urmărit cu un real interes desfăşurarea lucrărilor în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, militând totodată pentru respectarea integrităţii teritoriale, în care se înscrie şi mitingul organizat la Sala de Arme din Târgovişte, la 3 iunie 1919. Cu acest prilej a fost adoptată o moţiune care a fost trimisă Conferinţei de Pace de la Paris ,, Noi, cetăţenii din Târgovişte şi din judeţ, strigăm către Puterile Aliate – NU sângeraţi trupul sfânt al pământului românesc, lăsaţi-l întreg, căci de două mii de ani, legaţi de brazda lui suferim toate vitregiile timpului şi nici o putere omenească nu ne va putea dezlipi vreodată!”. 

Aceste strădanii au fost încununate de succes la Conferinţa de pace de la Paris, unde a fost recunoscută atât voinţa de unitate a neamului, cât şi jertfa poporului român.

Dâmboviţenii vor consfinţii faptele de glorie ale oştenilor săi prin ridicarea monumentelor recunoştinţei care păstrează vie în amintirea urmaşilor înfăptuirea acestui deziderat istoric.”