Un copac doborât de vânt a căzut peste o maşină aflată în mers. Două persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi dimineaţă, vântul puternic a doborât un copac, acesta căzând peste un autoturism aflată în trafic. Incidentul s-a petrecut în centrul Sucevei.

În această dimineaţă, judeţul Suceava s-a aflat sub cod galben de vânt, fiind prognozate intensificări locale ale vântului ce vor atinge şi depăşi la rafală şi 90 km/h.

În jurul orei 08.00, sucevenii ce locuiesc pe strada Alexandru cel Bun din municipiul reşedinţă de judeţ au fost treziţi de o bubuitură puternică, după ce tabla de pe un bloc din zonă a fost smulsă de vântul puternic. Pompierii şi angajaţii primăriei au intervenit la faţa locului pentru a îndepărta tabla căzută de pe bloc. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Tot din cauza vântului puternic,  doi copaci din municipiul Suceava au fost rupţi. Unul dintre arbori a căzut peste un autoturism parcat pe strada Oituz, iar celălalt pe strada Ana Ipătescu, din apropierea Bisericii Învierea Domnului, peste o maşină aflată în trafic. 

O creangă a trecut prin parbrizul vehiculului, rănind două persoane aflate în interior. Acestea au fost preluate de ambulanţe şi duse la Spitalul Judeţean Suceava pentru a le fi acordate îngrijiri medicale.

Alte ştiri pe această temă:

Noi atenţionări cod galben de vânt, opt judeţe sunt vizate UPDATE

Autoturism avariat de o creangă desprinsă dintr-un copac de pe bdul. Independenţei din Brăila. Locatarii zonei spun că arborii au devenit pericol public

Cum pierde statul bani din cauza birocraţiei. Copacii doborâţi acum un an şi jumătate de fenomenul de ploaie îngheţată putrezesc în pădure

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite