Trei fraţi au fost internaţi în spital cu rujeolă. Părinţii lor au refuzat vaccinarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Cei trei fraţi care au fost diagnosticaţi şi internaţi în spital au vârste cuprinse între şase luni şi patru ani şi sunt din municipiul Rădăuţi. Anul trecut, în judeţ au fost confirmate peste 200 de cazuri rujeolă şi au fost înregistrate 2 decese din cauza acestei boli.

Potrivit directorului DSP Suceava, dr. Liliana Grădinaru, părinţii celor trei au refuzat vaccinarea micuţilor, atât la vârsta recomandată, cât şi ca măsură de protecţie pentru ceilalţi doi frăţiori, în momentul diagnosticării primului dintre ei. ”Vaccinarea este singura metodă de prevenire a îmbolnăvirilor cu această boală extrem de contagioasă. Rujeola este o infecţie virală, care poate evolua cu complicaţii majore, ce pot merge până la deces”, atrage atenţia dr. Grădinaru.

Potrivit acesteia, vaccinarea este recomandată copiilor cu vârsta între 9 şi 11 luni, cu revaccinare la vârsta de 1 an şi, ulterior, la vârsta de 5 ani. ”Copiii nevaccinaţi pot beneficia de administrarea vaccinului antirujeolic, prin prezentarea la medicul de familie, schema de vaccinare fiind adaptată pentru fiecare caz în parte”, a declarat directorul DSP Suceava.

Anul trecut, în judeţul Suceava au fost confirmate 213 cazuri de rujeolă, cele mai multe la copii cu vârsta sub un an. În judeţ au fost în 2018 două decese din cauza rujeolei, unul fiind înregistrat în luna ianuarie, în cazul unui copil în vârstă de doi ani, din Mitocu Dragomirnei, iar altul în luna aprilie, în cazul unui copil în vârstă de 7 luni, din comuna Stroieşti.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite