Plagiatul de care a fost acuzat Caragiale: cum s-a încheiat scandalul din anii 1900
0
Ion Luca Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat „Năpasta” după piesa „Nenorocul”, scrisă de Istvan Kemeny. Acuzaţia a apărut în Revista literară. Mâhnit de acuzaţiile care îi erau aduse şi de faptul că jurnalistul Caion, cel ce i-a adus aceste acuzaţii, a fost achitat, Caragiale a plecat cu familia din ţară, stabilindu-se la Berlin, unde a şi decedat în anul 1912.
Ion Luca Caragiale s-a născut la data de 13 februarie 1852 în localitatea Haimanale din judeţul Prahova. Criticul George Călinescu îl consideră drept cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori pe care i-a dat patria noastră.
La începutul secolului XX, Caragiale a fost implicat într-un proces rămas celebru în istoria literaturii române, procesul Caragiale – Caion, marele dramaturg fiind acuzat că ar fi plagiat drama „Năpasta” după piesa „Nenorocul” scrisă de autorul ungur Kemeny Istvan.
Caion, pe numele său real Constantin Alexandru Ionescu, a publicat la data de 30 noiembrie 1901, în „Revista literară”, articolul „Domnul Caragiale”, în care îl acuză de plagiat pe dramaturg.
„Când năzbâtioşii aceia de locuitori ai Galiei pătrunseseră taman în Roma şi erau cât pe-aci să urce şi treptele Capitoliului, locuitorii cetăţii eterne fugiseră ca puii de potârniche pe unde Dumnezeu găsiseră. O speţă ciudată de oameni rămase locului, aceştia fură senatorii, care credeau în mintea lor de mandarini că bărbile lor albe vor impune respect barbarilor; s-a întâmplat însă tocmai altfel: cu bărbi cu tot au fost morfoliţi de către neciopliţii aceia de năvălitori. Acea speţă de mandarini înfloreşte şi în literatura noastră şi unul dintre ei este şi domnul Caragiale.
Bea domnul Caragiale, lumea zice că face spirit; varsă domnul Caragiale din pricina vinului, lumea zice că face spirit; poate că dă spirt afară, dar spirit ne-a ferit Domnul sfânt să vedem. Când înjură domnul Caragiale, iarăşi lumea aplaudă şi zice că dumnealui face satiră populară. Poate n-om fi noi populari şi d-aia nu prea apreciem meritul acestui domn, care întreaga sa viaţă n-a făcut decât spirit, care e un fel de surogat de alcool”, scria Ionescu – Caion în articolul incriminat.
În numărul următor al Revistei literare, Caion revine cu un nou articol intitulat „Domnul Caragiale n-a plagiat, a copiat”, în care aduce noi acuzaţii la adresa lui Ion Luca Caragiale, publicând şi un rezumat al dramei „Nenorocul” scrisă de Kemeny.
„– Sdreleo, eşti un hoţ.
– Taci din gură, domnule, că d-ta eşti un june şi apoi niciodată nu ai furat, cum de mă numeşti hoţ?
Amicii domnului Caragiale astfel şi-au apărat magistrul.
– Domnule Caion, eşti un nemernic, un infam şi un june, cum de poţi a spune că a plagiat Caragiale, fala, mândria etc. a neamului nostru?
Le spui lor că sunt oameni necinstiţi, ei te numesc nemernic; nu-i bagi în seamă, ei îţi spun că eşti tânăr […].
Iată o nouă teorie favorabilă hoţiei de toate genurile: furi, omori şi vine un june poliţist şi te ia de guler, iar tu, ţanţoş, răspunzi:
– Fugi, d-le, că eu sunt hoţ bătrân; mucosule, ce cauţi să mă arestezi?
Domnul Mumuianu, eminentul procuror, pronunţă un rechizitoriu.
Acuzatul, un bătrân pungaş, îi răspunde:
– Taci, d-le, d-ta eşti mai tânăr şi n-ai furat, cum de mă judeci atunci?”, scria Caion în articolul publicat la data de 10 decembrie 1901.
Procesul Caion - Caragiale
Ion Luca Caragiale a început să caute drama ungurlui Istvan Kemeny, însă a descoperit că totul a fost inventat de către Ionescu – Caion, astfel că a decis să-l dea în judecată pe jurnalist pentru defăimare. Dramaturgul l-a avut ca şi avocat pe Barbu Ştefănescu Delavrancea, care i-a pregătit apărarea.
În timpul procesului, Caion a recunoscut faptul că a inventat totul, că Istvan Kemeny nu există şi că toate acuzaţiile pe care i le-a adus lui Caragiale au fost nefondate. Marele dramaturg a câştigat procesul, iar în primă fază Caion a fost condamnat la trei luni de închisoare corecţională, amendat cu 500 de lei şi obligat la plata a 10.000 de lei cu titl de despăgubiri civile. Acesta a făcut recurs, fiind achitat în urma unui nou proces, la care s-au vândut bilete ca la teatru.
Mâhnit de faptul că Ionescu – Caion a fost achitat, Ion Luca Caragiale ia decizia de a pleca din ţară, mutându-se la Berlin. De acolo, acesta îi scrie prietenului său Alexandru Vlahuţă, exprimându-şi profunda nemulţumire.
„Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest loc de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am mai văzut, să mai sufăr pentru ceea ce am mai suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile care conduc viaţa publică, otrăvindu-te cu privirile lor stupide şi bănuitoare, aceiaşi juraţi care pierd intenţionat procese sau achită pe nedrept. Nu dragul meu, nu. M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei, şi nu am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul sunt vicii demne de compătimit. Semnat: Iancu”, îi scria Caragiale lui Vlahuţă.
Marele dramaturg a murit în dimineaţa zilei de 9 iunie 1912, în casa sa din Berlin, fiind bolnav de arterioscleroză. Cinci luni mai târziu, sicriul cu rămăşiţele pămâneşti ale scriitorului a fost adus la Bucureşti. La data de 22 noiembrie 1912, acesta a fost înmormântat la cimitirul Şerban Vodă, mii de bucureşteni luând parte la înhumarea sa.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
