FOTOGALERIE Acţiunea „Riposta”, trei zile, 500 de poliţişti, 600 de amenzi aplicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii au aplicat peste 600 de amenzi FOTO: arhivă
Oamenii legii au aplicat peste 600 de amenzi FOTO: arhivă

Timp de trei zile, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa au fost în alertă. Oamenii legii au declanşat acţiunea „Riposta III„, o amplă activitate de prevenire şi combatere a faptelor ilegale.

S-a acţionat cu efective mărite

Acţiunea „Riposta III„ a fost desfăşurată de un număr de 500 de poliţişti din cadrul mai multor structuri ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa.

Au acţionat simultan, oameni ai legii din cadrul Serviciilor Ordine şi Siguranţă Publică, Rutieră, Investigarea Fraudelor, Intervenţie Rapidă, Transporturi şi Arme. Poliţiştii au acţionat în zonele Slobozia, Urziceni, Feteşti, Ţăndărei, Căzăneşti, Fierbinţi Târg şi Amara.

„Riposta III„ a avut drept scop prevenirea şi combaterea „infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, date în consemn, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale„ ne-a declarat agentul Iulia Fecioru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. 

De asemenea rutieriştii au acţionat pentru fluidizarea şi supravegherea traficului rutier, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respecta regulile de circulaţie sau care conduc autoturisme pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice.

A curs cu amenzi

În cele trei zile de desfăşurare ale acţiunii „Riposta III„ efectivele de poliţişti au legitimat peste 600 de persoane, au tras pe dreapta şi verificat peste 700 de autoturisme şi au aplicat peste 600 de amenzi contravenţionale.

„Au fost constatate 26 de infracţiuni, aplicate 684 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de peste 183.000 lei, reţinute 22 de permise de conducere, retrase 7 certificate de înmatriculare şi ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 1.672 lei„ a adăugat agentul Iulia Fecioru.
 

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite