Şoferi cercetaţi penal pentru infracţiuni rutiere: doi bărbaţi, prinşi băuţi la volan, o femeie conducea fără permis
0Trei persoane sunt cercetate de poliţiştii rutieri pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, toţi fiind depistaţi în cadrul unopr filtre organizate de oamenii legii în judeţul Ialomiţa.
Astfel, doi bărbaţi de 20, respectiv 38 de ani, din localităţile Manasia şi Jilavele, au fost depistaţi de către poliţiştii rutieri în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice, deşi au consumat anterior băuturi alcoolice. Cei în cauză au fost testaţi alcoolscop, rezultatele indicate fiind de 0,49 şi 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, aceştia fiind conduşi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii rutieri au depistat o femeie de 50 de ani, din judeţul Ilfov, care conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni, fără a poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosar penal.
300 de persoane legitimate
Pe 6 decembrie, timpul desfăşurării activităţilor specifice, au fost legitimate aproape 300 de persoane, iar în urma filtrelor rutiere instituite, poliţiştii au controlat 184 de autovehicule. Pe timpul desfăşurării acţiunilor pe linie de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor, s-a urmărit prevenirea şi combaterea infracţiunilor comise cu violenţă în zona localurilor publice, depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, precum şi constatarea în flagrant a altor fapte penale.
96 de sancţiuni contravenţionale
Pentru neregulie constatate, poliţiştii au aplicat 96 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 84 ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 8 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, restul amenzilor fiind aplicate pentru alte abateri de la prevederile legale. Valoarea sancţiunilor este de peste 21.000 de lei. Totodată, ca măsură complementară, au fost reţinute 7 permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi un certificat de înmatriculare, retras.
Vă recomandăm şi:
Razie în trafic. Poliţia, cu ochii pe transportatorii de persoane şi de marfă
Razie în trafic. Transportatorii de marfă şi de persoane, în vizorul poliţiştilor
Razie pe şosele. Poliţia, cu ochii pe şoferii băuţi sau care consumă droguri
Tamponare pe DN4. Şoferul vinovat, băut şi fără permis, a fugit de la locul accidentului