850 de slobozeni au depus dosare pentru subvenţii la căldură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slobozenii au venit în număr mare să beneficieze de subvenţia la căldură FOTO: adevarul.ro
Slobozenii au venit în număr mare să beneficieze de subvenţia la căldură FOTO: adevarul.ro

În urmă cu aproximativ trei săptămâni, Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Slobozia a dat startul primirii dosarelor pentru subvenţiile la căldură pentru iarna ce se apropie. Până la acest moment, 850 de persoane au depus dosare, dar autorităţile se aşteaptă la un număr de două ori mai mare, deşi condiţiile s-au înăsprit.


Sute de ialomiţeni speră şi anul acesta să primească mult doritele ajutoare pentru căldură, în condiţiile în care iarna care se apropie se anunţă din nou una extrem de friguroasă. Dacă anul trecut, peste 3.000 de persoane au depus dosare pentru subvenţii, anul acesta reprezentanţii Primăriei Slobozia se aşteaptă să numere numai 2.000 de dosare. Până în acest moment, în cele trei săptămâni de când se primesc dosare, 850 de persoane s-au prezentat la sediul primăriei cu dosarul în mână.

Comparativ cu anul trecut, condiţiile s-au schimbat, noutăţile fiind reprezentate de obligativitatea prezentării de acte doveditoare privind veniturile, componenţa familiei şi bunurile din proprietate. Cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru ajutor social au fost modificate, astfel încât, în baza aceluiaşi formular, beneficiarii să poată solicita atât venitul minim garantat, cât şi alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei. (sursa observator24.ro)

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite