Sărbători fără părinţi: aproape 5.000 de copii din Olt îşi aşteaptă mama şi tatăl de Crăciun, unii în zadar

Sunt peste 4.700 de copii în tot judeţul, doar din datele oficiale, care în acest an, de Sărbători, aşteaptă să-şi strângă părinţii în braţe de-adevăratelea, nu virtual. 38% dintre ei nu au lângă ei  nici pe mama, nici pe tata, dar trăiesc speranţa că Moş Crăciun va fi bun şi-i va aduce acasă, încărcaţi sau nu de daruri.

„Ajungi acasă atât de încărcat emoţional, încât te întrebi de ce e viaţa atât de nedreaptă, de ce le e dat unor copii să ducă în spate grijile oamenilor mari şi atât de multă tristeţe. Ştiţi câtă tristeţe duc aceşti copii care-şi aud părinţii doar la telefon şi trăiesc în fiecare zi cu speranţa că vine mama, sau că termină şcoala şi în sfârşit pleacă şi ei acolo? Şi nu de puţine ori e un vis asta. Sunt părinţi care au plecat la muncă, din dorinţa sinceră de a le face traiul mai bun, dar care şi-au refăcut viaţa, au alte priorităţi... Trimit pachete, aceşti copii sunt bine îmbrăcaţi, au telefoane, tablete, însă sufletul lor tânjeşte după dragostea pe care s-o simtă zi de zi“, spunea cu ceva timp în urmă un consilier şcolar din mediul rural, vorbind despre aşteptările copiilor care rămân acasă cu rudele sau cu unul dintre părinţi. Astăzi am revenit asupra discuţiei, dorind să aflu de la consilierul Mihaela Veia dacă măcar de Crăciun dorinţele de peste an se împlinesc. Şi, da, pentru mulţi dintre ei Moşul cel generos a găsit soluţii. Pentru alţii, nici ei puţini, probabil a rătăcit scrisorile şi n-a citit această dorinţă. 

A durat aproape trei luni până ce datele din 142 de unităţi şcolare (dintr-un total de 162), cu privire la situaţia copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate, să fie centralizate. Cifra este una orientativă, oricâtă muncă s-a depus, pentru că familiile se feresc să dezvăluie în toate cazurile adevărul.
Peste 10% dintre cei cuprinşi în sistemul de învăţământ din Olt duc, zi de zi, dorul unuia sau ambilor părinţi. Sunt aproape 5.000 de copii pentru care familia este ceva aproximativ, care au ascunse bine în suflet imagini cu mami şi tati îmbrăţişându-i şi sărutându-i şi de acestea se agaţă cu disperare.

„Sunt atât de săraci încât pentru ei este un lux să vină acasă de Sărbători“

Din nou cifre, deşi furtuna emoţională care se porneşte în sufletul copiilor cu aşteptări atât de fireşti de la viaţă nu are neapărat legătură cu ele. Din cei 4.775 de elevi cu părinţi plecaţi în străinătate, sunt aproape 1.800 de copii care trăiesc acum cu bunicii sau alte rude. Alţi peste 1.800 sunt în grija mamei, tatăl fiind plecat, alţi peste 1.000 îşi aşteaptă, alături de tată, mama să se întoarcă. Situaţia este aproape la fel şi în mediul urban şi în cel rural, deşi, din datele centralizate de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Olt se observă clar cifre net superioare în zona Balş, unde în licee numărul de copii aflaţi în situaţii de acest gen se apropie de 150, dar şi în grădiniţe şi şcoli gimnaziale depăşeşte câteva zeci (cifre de două-trei ori mai mari decât media). Şi din Traian, Vădăstriţa, Fălcoiu, Fărcaşele, Grădinari, Ianca, Mărunţei sau Iancu Jianu vin cifre îngrijorătoare.

„Să vină acasă de Sărbători? Unii dintre ei sunt atât de săraci, pentru că nu de bogăţie au plecat, încât asta ar fi un lux pe care nu şi-l pot permite. Când stai de vorbă cu aceşti copii efectiv nu ştii ce te revoltă mai tare. Că părinţii au plecat fără să se gândească prin ce vor trece copiii, sau că ţara asta te obligă să-ţi asumi orice risc, să nu mori de foame alături de copii, în ţară!“, spune, revoltată, Speranţa Mihalcea, profesorul sociolog coordonator al proiectului „Singuri acasă“ al CJRAE.

Minori obligaţi să fie mamă şi tată pentru fraţii lor mai mici

Copiii din mediul urban beneficiază, din fericire, de o mai atentă supraveghere, inclusiv din partea consilierilor şcolari, care, deşi au norme uneori de peste 1000-1200 de elevi, îşi fac timp să stea de vorbă, în primul rând, să le asculte gândurile. În mediul rural există însă doar trei consilieri, fiecare, în medie, cu câte trei-patru unităţi şcolare. În unităţile fără consilieri unde apar probleme se apelează la specialiştii CJRAE, psihologi şi psiho-pedagogi, care se deplasează pentru consiliere.

Poveştile descoperite ar îngrozi pe oricine, mai puţin un sistem de asistenţă socială defect. Copii de 12-13 ani care au în grijă fraţi mai mici, singuri acasă, luni sau ani de zile. Copii lăsaţi în grija bunicilor bătrâni şi neputincioşi. Copii care traversează episoade de depresie severă, care, în cazuri extreme, la câţiva ani o dată, se sfârşeşte cu suicid. Copii care nu se mai regăsesc acasă, nu se mai regăsesc în cercul de prieteni, nu se mai regăsesc alături de părinţii lor, când în sfârşit aceştia se reîntorc.

„Am avut discuţii inclusiv cu părinţii, în şedinţele de negociere, cum le numim noi. E cazul unor părinţi plecaţi în Spania, care au promis că vin în vară, n-au ajuns, iar acest fapt a creat o stare neplăcută copilului. În cele din urmă au ajuns în octombrie şi au promis că vor veni şi de Crăciun. Le-am explicat că dacă vor sinceritate de la copilul lor trebuie să ofere acelaşi lucru.
Şi sunt cazuri de toate felurile. Am avut cazul unei fete care şi-a pierdut mai întâi tatăl, prin divorţul părinţilor. Mama s-a recăsătorit, familia soţului n-a acceptat-o niciodată pe fată, mama a plecat ulterior în străinătate, fata făcea în week-end mâncare şi curăţenie pentru fratele mai mic, a încercat să ia legătura cu tatăl natural, n-a reuşit, acesta n-a acceptat-o... A terminat facultatea, iar pe perioada facultăţii, în Bucureşti, l-a luat alături şi pe fratele mai mic, iar ulterior a plecat în Anglia, nu în Italia, unde era mama. Au fost ani de zile când fata a trăit adevărate drame. S-a adaptat greu şi în relaţii, a căutat întotdeauna un sprijin, nu de fiecare dată l-a găsit.  Şi fiecare caz în parte este povestea unui copil care trăieşte o dramă fără să fi putut avea un cuvânt de spus. Iar noi suntem puţini, încă mai există mentalitatea că a merge la consiliere este echivalentul lui a avea probleme nu ştiu de care, uneori nu-i lasă părinţii sau rudele, iar pentru consiliere noi suntem obligaţi să cerem acordul...
Mă gândesc doar că la ţară, unde consilierii sunt mai puţini, lumea a rămas cumva, încă, mai închisă. Familia are rude în stat, vecinii se cunosc, cred că le trece vremea altfel, deşi dorul de părinţi face ravagii, şi pe toată viaţa, în inimile acestor copii“, declară prof. Carmen Popescu, consilier şcolar la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ Slatina.

CJRAE a făcut, în urma studiului statistic realizat, şi propuneri concrete pentru şcoli, insitând pe atragerea copiilor cu părinţii plecaţi în activităţi extraşcolare, în activităţi de consiliere de grup, în cadrul cărora elevii mai mari să le împărtăşească celor mici experienţele proprii şi metodele folosite pentru a trece cu bine peste lipsa fizică a părinţilor, înfiinţarea de linii telefonice destinate copiilor cu părinţii plecaţi, sau programarea unor întâlniri în mediul virtual cu părinţii, la centrul de informare şi documentare (soluţie propusă mai mult pentru mediul rural, unde părinţii plecaţi nu câştigă suficient de bine încât să-şi permită să sune des, sau nu comunică cu copiii prin Internet etc.).