Preotul din Olt care a omorât cu maşina un băiat de 15 ani, condamnat definitiv. Rudele victimei vor primi despăgubiri
0
Cu un an în urmă, un preot dintr-o localitatea olteană a omorât cu maşina un băiat de 15 ani. Preotul a fost acuzat atunci că se afla în stare de ebrietate şi, mai mult, că nu ar fi fost pentru prima dată când conducea beat.
Accidentul a avut loc pe 2 ianuarie 2021, seara, în localitatea Bobiceşti din judeţul Olt. Preotul Florian Negrea Uţoiu, care slujea într-o localitate vecină, conducea un autoturism deşi în acea zi consumase băuturi alcoolice, l-au acuzat mai mulţi martori. Nu a observat că pe marginea drumului circulau regulamentar doi adolescenţi, aşa că pe unul dintre ei l-a lovit puternic cu maşina, acesta decedând. Preotul şi-a continuat drumul, realizând târziu că a lovit pe cineva.
Şoferul a aflat miercuri, 2 martie 2022, sentinţa definitivă: 6 ani de închisoare şi interzicerea mai multor drepturi, de la ieşirea din închisoare, timp de alţi patru ani. Printre altele, nu va avea voie să mai conducă un autovehicul în această perioadă, dar nici să candideze pentru o funcţie publică sau să fie ales. I se suspendă de asemenea şi dreptul de a alege.
Pe de altă parte, valoarea despăgubirilor stabilite de instanţa de fond a fost majorată considerabil, astfel că rudele băiatului de 15 ani vor primi în total peste 620.000 lei daune morale şi materiale. Preotul se afla deja în arest preventiv.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Un preot băut a ucis cu maşina un băiat de 15 ani. Accidentul s-a petrecut pe un drum din Olt