Poliţist sub control judiciar. A încercat să scape de dosar  un cercetat penal

Poliţist sub control judiciar. A încercat să scape de dosar  un cercetat penal

Poliţistul a fost plasat sub control judiciar, dar nu i se poate interzice să lucreze FOTO: Arhiva

Un poliţist din cadrul Postului de poliţie Curtişoara, judeţul Olt, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au stabilit că poliţistul din cadrul IPJ Olt, Secţia 6 de Poliţie Rurală Găneasa, Postul de Poliţie Curtişoara, ar fi consemnat într-o plângere un fapt nereal, anume că partea vătămată dintr-un dosar şi-ar fi retras plângerea, făcând gestul în încercarea de a-l scăpa pe făptaş de dosar.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că a consemnat, în mod nereal, în cuprinsul unei declaraţii, faptul că persoana vătămată dintr-o cauză penală aflată în instrumentarea sa şi-a retras plângerea prealabilă, lucrătorul de poliţie propunând ulterior o soluţie de clasare ce a fost însuşită de către procuror, favorizând în felul acesta persoana cercetată.

În sarcina inculpatului nu s-a instituit, printre alte obligaţii, aceea de a-i interzice exercitarea profesiei de poliţist, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. 2 şi 4 din Lg. nr. 360/2002 republicată, privind statutul poliţistului, acesta urmează să fie pus la dispoziţie, şi să-i fie repartizate sarcini şi atribuţii de serviciu restrânse.“, spun procurorii într-un comunicat.
Procurorii au stabilit, joi, 4 mai 2017, control judiciar pentru 60 de zile pentru poliţist.

citeste totul despre: