FOTO  Istoria "de fier" a Slatinei: marile cartiere, botezate cu nume comuniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocurile aflate vizavi de Spitalul Judeţean Slatina sunt printre primele din oraş... (Foto: Mugurel Manea)
Blocurile aflate vizavi de Spitalul Judeţean Slatina sunt printre primele din oraş... (Foto: Mugurel Manea)

Municipiul Slatina se numără printre oraşele ţării care au cunoscut un veritabil „boom” după anii ’70, perioadă considerată începutul „anilor de aur” ai urbei de pe Olt. Mai întâi au apărut uzinele, pentru ca, la scurt timp, blocurile de locuinţe să se ridice pe bandă rulantă. Conducerea comunistă de la Bucureşti, ce dorea strămutarea populaţiei de la ţară – la oraş, a urgentat migraţia.

Cartierele Slatinei au început să se dezvolte în forţă de la începutul anilor ’70, la scurt timp de la apariţia fabricilor, urbea de pe Olt mândrindu-se cu unităţi de elită ale industriei naţionale. Fabrici precum cea de Aluminiu (Alro), cea de Rulmenţi, Ţevi, Utilaj Alimentar ş.a. au săltat oraşul în topul naţional şi a urgentat mărirea numărului de locuitori de la 23.798 persoane în anul 1968, la 27.167 locuitori în 1972, pentru ca la începutul anilor ’90 să ajungă la puţin peste 80.000 de persoane. În mod logic şi normal au apărut aproape „peste noapte” blocuri cu patru şi zece etaje, majoritatea aproape gata asamblate datorită tehnicii construcţiei cu plăci din ciment. În plus, se muncea zi şi noapte pentru a duce la îndeplinire planurile măreţului lider de la Bucureşti (născut la câţiva kilometri de Slatina, n.a.), pe care oficialii din teritoriu nu mai ştiu ce să facă pentru a-l mulţumi.

În afară de Centrul Istoric din partea de jos a oraşului, care este cel mai vechi cartier din municipiu, în Slatina se evidenţiază de departe cartierul Crişan - cel mai mare, aceasta şi pentru că a fost al doilea după Centrul Istoric. Scriptic, cartierul Crişan cuprinde blocurile din zona aflată vizavi de Spitalul Judeţean (printre cele mai vechi unităţi locative de tip nou, n.a.), Cornişei, Zahana, Unirii, Primăverii. Nu întâmplător cea mai mare piaţă din Slatina este localizată în acest perimetru, este vorba despre Piaţa Zahana.

„Cartierul Crişan a fost primul cartier în adevăratul sens al cuvântului, după noile precepte ale civilizaţiei modern-industriale, ca să mă exprim astfel. Aici au fost ridicate rapid, din anii ’70, blocuri cu patru etaje, apoi au început să apară, timid, şi cele mai înalte – cu zece etaje. Predomină însă unităţile locative cu câte patru etaje. Printre cele mai vechi blocuri rămân şi acum cunoscute cele de pe străzile Victoriei-Păcii, construite din cărămidă şi foarte căutate şi acum din acest motiv. Abia apoi, după anii ’80, oraşul s-a dezvoltat rapid şi în celelalte părţi, apărând astfel cartierul Progresul, apoi cartierul Steaua sau Gării”, a declarat Aurelia Grosu, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Trotuarele de pe străzile mărginaşe, uitate de autorităţi

Cartierele slătinene au fost botezate “la prima vedere”, primind nume banale, dar de impact, uşor de ţinut minte. Ideile au venit de la cei care conduceau în acei ani Primăria. Niciun cartier din oraş nu are un nume individual de sine stătător, cu excepţia celui mai nou perimetru de locuinţe ridicat în urmă cu doar câţiva ani. Este vorba despre cartierul “Eugen Ionescu”, format din nouă blocuri ce cuprind aproape 600 de locuinţe şi amplasat în imediata vecinătate a cartierului Crişan, în spatele Pieţei Zahana. În rest, toate celelalte cartiere au nume simple: Progresul, Crişan, Steaua, Gării.

Fiind un oraş industrial, mii de locuitori ai urbei, dar şi din provincie care făceau naveta, mărşăluiau zi de zi către diferitele fabrici pe trotuare în general neîngrijite şi pline de gropi. Dintre aceste trotuare mai există încă segmente întregi, unul dintre cele mai elocvente fiind trotuarul de pe strada Cireaşov, care, la fiecare ploaie, devine impracticabil, iar pietonii trebuie să meargă pe marginea străzii pentru a se putea deplasa. În restu, acum, majoritatea trotuarelor urbei au fost pavelate, dar au rămas cele de la marginea oraşului: strada Crişan (de-a lungul Bisericii Romano-Catolice/OMV), Cireaşov, George Poboran ş.a.

Fiecare dintre cartierele Slatinei s-a evidenţiat în istoria urbei prin anumite aspecte, cel puţin până în urmă cu câţiva ani. Astfel, cel mai întins cartier – Crişan – este perceput şi acum ca unul „aşezat”, cu oameni liniştiţi, în vreme ce cartierele Steaua şi Gării aveau o imagine proastă din cauza infrastructurii deficitare, cu străzi pline de gropi şi vecinătăţi ale blocurilor insalubre. Dar cea mai proastă imagine a avut-o cartierul Progresul, perceput ca un epicentru al scandalurilor, furturilor şi mizeriei. Iniţial însă, cartierul Progresul era împărţit în două sectoare: cartierul Progresul I, ce reprezenta zona blocurilor aflate vizavi de Spitalul Judeţean (strada Trandafirilor...) şi până la blvd. Alexandru Ioan Cuza – sediul Consiliului Judeţean, apoi urma Progresul II (respectiv perimetrul care a şi moştenit în final numele, aferent zonei cuprinse între blocurile dintre sediul C.J. Olt - Direcţia Agricolă - Ştrandul „Dumitru Dobrescu” – Colegiul „Ion Minulescu”).

Lucrurile s-au schimbat însă în ultimii patru-cinci ani, după ce în oraş a fost demarată o amplă campanie de termoizolare a blocurilor. În decursul a câţiva ani, imaginea oraşului s-a schimbat semnificativ în bine datorită acestei iniţiative, iar, acum, aproape că trebuie să intri printre blocurile amplasate la stradă ca să mai vezi unităţi locative „vechi” – neizolate termic.

„Îmi amintesc şi acum că existau doar câteva blocuri în tot oraşul”

Locuitorii urbei au întrevăzut rapid avantajele acestei operaţiuni, mai ales că pot achita contravaloarea lucrărilor în rate pe parcursul a câţiva ani. Acum, imaginea tuturor cartierelor urbei, până mai ieri dezolantă în special din cauza culorii fad-comuniste gri, indică un oraş plin de viaţă, deschis şi cu oameni parcă ceva mai plini de viaţă pentru că nu mai locuiesc în blocuri murdare, cu pereţi decojiţi pe care se regăsesc toate culorile curcubeului.

„Trăiesc în oraşul ăsta din 1973, când am venit aici şi m-am angajat la Fabrica de Ţevi, şi, credeţi-mă, acum parcă e un alt oraş. Îmi amintesc şi acum că existau doar câteva blocuri în tot oraşul, eu mi le amintesc pe cele vizavi de spital (Spitalul Judeţean, n.a.) şi pe cele de lângă actualul Club al Pensionarilor, dar, în rest, erau fie case, fie câmp liber. Ceauşescu a făcut ce nu a reuşit nimeni: a trezit la viaţă o ţară întreagă, degeaba spune lumea despre el că a făcut numai nenorociri, dar ce-i al lui, rămâne al lui şi nimeni nu va putea face pentru ţară ce a făcut el, să ştiţi. Ce s-a făcut în ultimii ani a înfrumuseţat oraşul, asta este, dar s-a făcut tot peste ceva ce exista, nu s-a luat de la zero. Oricum, oraşul arată bine faţă de altele”, spune unul dintre locuitorii vechi ai Slatinei, Tudor Iacobescu.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite