Focar nou de pestă în judeţ, într-o gospodărie cu aproape 60 de porci. Veterinarii recomandă măsuri imposibil de respectat, pe care nu le verifică nimeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pesta porcina Dolj

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în judeţul Olt, judeţ afectat la acest moment în cea mai mare parte de restricţiile impuse în jurul focarelor.


Mărunţei este localitatea în care a apărut ultimul focar de pestă, în gospodăria unui fermier care creştea aproape 60 de porci, explotaţia nefiind autorizată sanitar-veterinar. Cele 58 animale au fost sacrificate, ca măsuri impuse în focar, mai multe zone intrând în perimetrul de protecţie de 3 kilometri: UAT Marunţei(Marunţei, Gigartu, Bălăneşti, Malu Roşu); FV 34 Comani

„Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, la data de 15.12.2019, încă de la declararea suspiciunii în baza buletinului de analiză emis de Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt şi au fost impuse restricţiile de mişcare din şi către curţile şi localităţile afectate, eliminarea din focar a porcilor vii, ecarisarea cadavrelor, efectuarea dezinfecţiei exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate, restricţii asupra mişcării cărnii, produselor şi subproduselor animale“, a anunţat DSVSA, care face recomandări fermierilor cuprinse într-o întreagă listă. Multe dintre măsurile sugerate sunt chiar obligatorii, însă nicio instituţie, deşi judeţul este afectat în cea mai mare parte de restricţiile din cauza focarelor de pestă, nu verifică temeinic şi dacă acestea sunt respectate.

Iată lista recomandărilor şi interdicţiilor transmise de DSVSA în atenţia fermierilor:

• asigurarea şi utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecţie (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundenţă săpun şi apă caldă;
• este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele şi încălţămintea de stradă;
• este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine;
• este strict interzisă vizitarea exploataţiei şi în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care deţin porci în exploataţiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic;
• periodic se va efectua dezinfecţia aleilor şi a adăposturilor;
• se vor asigura condiţii corespunzătoare de adăpostire şi hrănire a animalelor;
• porcinele vor fi ţinute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate;
• este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;
• anunţarea de urgenţă a medicului veterinar local, a medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Olt (telefon 0372753838) precum şi a primăriei/consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare şi mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic şi prevenire.
• în cazul persoanelor care exploatează suprafeţe agricole se vor dispune măsuri pentru dezinfecţia mijloacelor agricole la ieşirea din tarlale;
• este interzisă aducerea de furaje sau diverse materii vegetale din zone contaminate, în scopul hrănirii animalelor;
• toţi proprietarii au obligativitatea respectării legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte identificarea animalelor şi circulaţia acestora, în caz contrar putând fi sancţionaţi conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariţei bolii.

În condiţiile în care, chiar şi în târgurile din judeţ în care teoretic este interzis accesul cu animale vii dar se intră în continuare cu păsări şi animale mici, iar în aceste târguri filtrele sanitare sunt fie realizate de mântuială, fie deloc, măsurile reamintite de DSVSA par o glumă. Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, legal aproape că nu se mai poate face achiziţia şi transportul de animale din gospodării către alte gospodării, însă în practică lucrurile se întâmplă în continuare ca şi cum pericolul pestei nu ar exista.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite