Constantin Soare, preşedintele Fundaţiei Revoluţionarilor REBECA 1989: „E o minune, după 27 de ani, că se întâmplă asta, îi mulţumesc lui Dumnezeu!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are doar 21 de membri în asociaţie, într-un judeţ în care nu s-a tras, participanţii au plecat prin alte oraşe, însă spune că spre deosebire de asociaţiile care numără sute, aceştia nu sunt făcuţi „la apelul de seară“. Despre decizia adoptată astăzi, de redeschidere a cercetărilor faptelor de la Revoluţie, Constantin Soare spune că aproape că n-o mai aştepta: „E o minune, după 27 de ani! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că se întâmplă asta!“.

Constantin Soare are o poveste aproape greu de crezut, trăită în cumplitele zile ale Revoluţiei din decembrie 1989, şi o teorie, consideră unii, la fel de fantezistă, conform căreia 67 de morţi ai Timişoarei au pornit către Slatina (27) şi către crematoriul Cenuşa (40), unde au fost arşi. De-a lungul anilor a atras de mai multe ori atenţia asupra lucrurilor pe care le susţine, scriind chiar volumul „Morţii mă îndeamnă să vorbesc!“.

„Mulţumesc lui Dumnezeu, poate se face cât de cât lumină. Măcar să ştie lumea că 67 de morţi de la Timişoara au fost arşi, şi ăla e un lucru mare! Adevărul n-a putut ieşi la iveală pentru că cei care au dat lovitura de stat, agenţi KGB, au fost şi sunt şi astăzi în structuri. (...) Aş vrea să ştie şi domnul Iliescu că ştim aceste lucruri şi să ajungă să plătească, măcar în ultimele zile de viaţă. Nu e târziu, niciodată nu e prea târziu!“, a declarat Constantin Soare.

Soare spune că a mai solicitat, atât foştilor guvernanţi, cât şi „acestor tehnicraţi“, să îndrepte nedreptatea care face ca nu doar cei 2000 de deţinători ai certificatelor de luptător în Revoluţie emise de Preşedinţie să beneficieze de drepturile legale, ci 20.000. „Toţi care ies la pensie iau bani. Sunt foarte mulţi răniţi acum. Poate o frunză din pom le-a căzut pe-o ureche, poate s-a spart un geam şi i-a lovit“, spune ironic Soare.
Constantin Soare este şi secretarul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici – Filiala Olt, în urma participării la revolta din 1981, de la mina Motru, primind 8 ani de închisoare, din care a executat 6 ani şi 8 luni. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite