Cei mai frumoşi şi puternici cai în competiţie, la Slătioara, de Bobotează.  Botezul Cailor a aprins din nou orgolii şi a adus concurenţi şi din judeţele vecine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de oameni au admirat animalele înscrise în concurs. Foto: Alina Mitran
Sute de oameni au admirat animalele înscrise în concurs. Foto: Alina Mitran

Crescătorii de cai din judeţ, dar şi din judeţele vecine,  au aşteptat un an să arate tuturor ce au în grajd, astăzi venind cu sutele la Slătioara, în Olt, să concureze sau doar să se bucure de competiţia care se organizează de Bobotează.

Timpul până la începerea propriu-zisă a competiţiei care, de peste 20 de ani, se organizează neîntrerupt la Slătioara, în Olt,  s-a scurs destul de greu pentru  cei veniţi dis-de-dimineaţă, din tot judeţul, dar şi din Argeş sau Vâlcea. Spre orele prânzului, pe izlazul de la marginea comunei aşteptau să se sfârşească slujba religioasă de Bobotează, pentru ca preoţii din comună să treacă mai întâi să boteze caii, înainte de competiţie, sute de gospodari.

Listele pentru cele două secţiuni de concurs erau gata, fiind înscrişi peste 30 de cai, cei mai frumoşi şi mai puternici. Pe unii, mai de soi, proprietarii au mizat pentru ambele categorii.

Crescători împătimiţi sau simpli amatori s-au plimbat zeci de minute printre animale, admirându-le sincer sau cu invidie. „Uite, bă, ăsta animal!“, sau „Anu’ ăsta iapa asta îi face pe toţi!“. Din când în când, câte un proprietar mai „curajos“ şi-a stârnit animalul să „se-ncure“, doar despre asta e Botezul Cailor, prima ieşire cu animalul din gospodărie, în noul an. Jandarmii şi poliţiştii, prezenţi în număr considerabil, au impus marcarea clară a traseului de concurs şi a spaţiului destinat spectatorilor, însă marea de oameni n-a stat în ruptul capului cum ar fi vrut organizatorii.Tocmai de teama accidentelor s-a renunţat la concursul de viteză, în urmă cu trei ani unul dintre concurenţi accidentându-se, căzând de pe cal.

Campionul Radu şi frumoasa Nina, rivali în competiţie

În concursul din acest an au fost aduşi atât cai din Slătioara, cât şi din Balş, Piatra-Olt, Pleşoiu, Slatina, Brebeni, Brâncoveni, Câmpulung-Muscel etc. Spre a da şanse mari tuturor, organizatorii au gândit secţiuni separate pentru gazde şi pentru oaspeţi, concurând în total  aproape 40 de cai.

Daniel Nechifor l-a adus pe Radu, calul campion la competiţiile din zona sa, tocmai de la Câmpulung-Muscel, alături de alţi trei cai. „Am mai fost aici, în anii trecuţi, am venit să văd despre ce vorba, dar n-am venit cu cai. Acum mi-am spus că merită să-ncerc şi eu, poate iau un premiu. Şi de iau, şi de nu iau, caii tot ai noştri sunt, îi iubim, ne facem treaba cu ei, cu greutăţi, cu subvenţii mici, pentru noi, pentru fermieri, cum se poate! Ce-o fi, o fi acum, am mai câştigat cu el la noi, acolo, la târgul de Sfânta Marina, cum îi zicem noi, de 10 ori“, se arăta optimist stăpânul.

botezul cailor slatioara

Iapa adusă de un proprietar din Slatina a stârnit admiraţia

Nu mult mai departe, un proprietar din Slatina îşi tot stârnea iapa, s-o vadă toată lumea. Ce-i drept, animalul n-a trecut pe lângă nimeni neobservat, ba mai mult, atunci când stăpânul, ignorând indicaţiile organizatorilor, i-a slăbit frâul, iapa s-a năpustit în mulţime, reuşind să sperie zeci de persoane.

După ore de aşteptare, cei trei preoţi care slujesc la bisericile din Slătioara ţi-au făcut apariţia, au botezat caii, dând startul competiţiei. Mai întâi exemplarele cele mai arătoase au fost plimbate prin faţa juriului, nervii încingându-se însă la maximum la proba de tracţiune.

botezul cailor slatioara

Preoţii au botezat toţi caii aduşi de proprietari la Slătioara

„Ăsta nu-i mai dă să mănânce acasă decât bătaie!“, au început cârcotaşii, după ce primii cai intraţi în competiţie de-abia au reuşit să urnească din loc încărcătura pregătită. Căruţa, plină cu nisip şi cu roţile din faţă blocate cu lanţuri, s-a dovedit o povară mult prea grea pentru majoritatea cailor, iar surprizele au venit de unde spectatorii se aşteptau mai puţin, de la cai nu deosebit de arătoşi, dar care au reuşit să târască încărcătura pe zeci de metri. „Uite, mă, ce poate ăsta, ai fi zis aşa ceva?!“, se mirau spectatorii. „Lasă-l, bă, că l-a omorât, nu vezi!“, răspundea altcineva.

Prin stări diverse au trecut copiii, unii dintre ei îngheţaţi bocnă, stând ore întregi în aşteptare. S-au minunat văzând cai deosebit de frumoşi, s-au întristat constatând cât de cruzi pot fi oamenii mari cu animalele, doar din orgoliu, au făcut prinsori între ei înainte de a fi înhămat fiecare cal, au uitat de frig şi s-au întrecut în fotografii realizate cu telefoanele primite de la Moş.

N-au lipsit din public nici fetele, unele „gătite“ ca de promenadă, păşind cu grijă prin zăpada, pe alocuri, până la genunchi  şi balega de cal înşirată peste tot.

Ca la orice concurs, s-au iscat şi discuţii. Că punctul de pornire n-a mai fost acelaşi, că la unii căruţa mai că a luat-o la vale, că a fost gheaţă la începutul competiţiei şi cailor le-a fost mai greu, că n-a mai fost gheaţă şi căruţa n-a mai alunecat cum s-a- ntâmplat la primii...

Cert este că destul de mulţi dintre concurenţi au plecat acasă cu premii, organizatorii pregătind câte un premiu I în valoare de 200 lei (100 lei de la Consiliul local Slătioara şi 100 lei de la Centrul Judeţean de Conservare şi Promovarea a Tradiţiilor şi Patrimoniului Cultural Olt) pentru fiecare dintre cele patru grupe de concurs (frumuseţe şi tracţiune, gazde şi oaspeţi), alte patru premii II de câte 80 de lei, patru premii III de 50 de lei, patru menţiuni de 30 lei şi un premiu special de 250 lei.  
 

Citiţi şi: Botezul Cailor, tradiţia minunată de Bobotează interzisă în comunism şi redescoperită după Revoluţia din '89

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite