Câte şanse mai au pensionarii să prindă un loc în staţiune până la sfârşitul anului. S-au repartizat biletele din noua serie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locurile în staţiunile balneare au devenit mai accesibile de la sfârşitul verii FOTO: arhiva Adevărul
Locurile în staţiunile balneare au devenit mai accesibile de la sfârşitul verii FOTO: arhiva Adevărul

Pensionarii care vor să meargă la tratament în staţiunile pentru care statul susţine o parte din costul cu tratamentul şi cazarea mai au la dispoziţie doar trei serii de bilete.

Antepenultima serie a fost alocată, Casa de Pensii Olt anunţând că pentru seria cu prezentare în staţiune 30 octombrie – 4 noiembrie sunt repartizate 197 de bilete. Acestea au fost repartizate pensionarilor conform solicitărilor, putând fi ridicate de săptămâna viitoare, în fiecare zi de luni şi miercuri, până în 23 octombrie inclusiv. După această dată, biletele nevalorificate din această serie vor putea fi cumpărate de alţi pensionari interesaţi care au depus cerere valabilă şi îndeplinesc şi celelalte criterii impuse de legislaţie. Costul unui bilet este de 50% din cuantumul pensiei.

După valorificarea acestei serii mai sunt aşteptate alte două, până la sfârşitul acestui an, sfârşitul lunii noiembrie fiind perioada care va marca încheierea sezonului. Interesul pensionarilor, de altfel, este mult mai scăzut în această perioadă comparativ cu lunile de vară, astfel că foarte mulţi pensionari pot pleca în staţiune, dacă sunt pregătiţi, achiziţionând din biletele rămase nevalorificate conform diagramei.

Cele mai multe bilete - la Olăneşti, Govora şi Căciulata

Şi pentru această serie au fost alocate foarte multe bilete în staţiunile intens solicitate de pensionarii olteni, în top 3 fiind Olăneşti, Govora şi Căciulata. Iată cum au fost distribuite bilete pe staţiuni:  4 bilete în staţiunea Amara; 2 bilete în staţiunea Bala; 2 bilete în staţiunea Buziaş; 35 bilete în staţiunea Căciulata; 16 bilete în staţiunea Călimăneşti; 11 bilete în staţiunea Covasna; 10 bilete în staţiunea Felix; 30 bilete în staţiunea Govora; 22 bilete în staţiunea Herculane; 7 bilete în staţiunea Mangalia; 46 bilete în staţiunea Olăneşti; 5 bilete în staţiunea Pucioasa; 1 bilet în staţiunea Slănic Moldova; 2 bilete în staţiunea Slănic Prahova;  2 bilete în staţiunea Techirghiol;  2 bilete în staţiunea Vatra Dornei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite