UPDATE Accident grav pe E 574. Două victime încarcerate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje FOTO: arhiva Adevărul
La locul accidentului au ajuns mai multe echipaje FOTO: arhiva Adevărul

Un grav accident de circulaţie s-a produs sâmbătă, 20 mai 2017, în jurul orei 13,30, pe drumul european E 574, două victime fiind încarcerate.

UPDATE Victima încarcerată aflată în stare gravă, o femeie în vârstă de 34 ani, din Slatina, va fi transportată cu elicoperul, cel mai probabil la Craiova. A doua victimă, o femeie de 48 ani, din Scorniceşti, conştientă, care a suferit un traumatism toracic şi fracturi multiple la membrele superioare, va fi transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

Ştirea iniţială

Accidentul s-a produs între Piteşti şi Slatina, pe raza localităţii Jitaru, din judeţul Olt, două maşini, un Opel şi un Volkswagen, ambele conduse de femei, lovindu-se frontal. Şoferiţele au rămas încarcerate, cea care conducea Opel-ul fiind în stare foarte gravă, înconştientă. 

Conform declaraţiei unui martor aflat la faţa locului, un paramedic aflat în trafic s-a oprit, acesta intervenind până la sosirea echipajelor şi evaluând starea victimelor. La faţa locului au ajuns între timp mai multe echipaje ale ISU Olt şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt. 

Traficul este oprit, cozi de câţiva kilometri fiind deja formate, în ambele sensuri de mers. 

Ştire în curs de actualizare.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite