„600.000“ s-a lansat şi la Slatina. Cartianu: „Va fi nevoie, probabil, să revenim în stradă toţi cei 600.000… sau poate un milion“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sesiune de atografe, la lansarea cărţii „600.000“, la Slatina FOTO: Alina Mitran
Sesiune de atografe, la lansarea cărţii „600.000“, la Slatina FOTO: Alina Mitran

„Fenomenul #Rezist. Povestea celei mai ample rezistenţe civice din istoria României“, cartea cu numărul 9 semnată Grigore Cartianu, a fost lansată şi la Slatina, în prezenţa autorului.

Evenimentul a avut loc vineri, 15 decembrie 2017, Slatina fiind penultimul oraş din turneul naţional de promovare de 19 zile, care a urmat lansării de la Târgul de carte Gaudeamus.

Volumul „600.000“, cu subtitlul „Fenomenul #Rezist. Povestea celei mai ample rezistenţe civice din istoria României“, a fost prezentat pe scurt chiar de autor, cunoscutul jurnalist Grigore Cartianu. Slătinenii prezenţi la lansarea organizată în parteneriat cu PNL Olt au aflat ce l-a mânat pe autor şi în scrierea celorlalte opt volume („Sfârşitul Ceauşeştilor”, „Crimele Revoluţiei”, „Teroriştii printre noi” – în colaborare cu Andrei Crăciun, Cristian Delcea şi Mihai Voinea, „Cartea Revoluţiei”, „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie” - în colaborare cu Laurenţiu Ciocăzanu, „Hagi”, „Hora de la miezul nopţii“ – în colaborare cu Alin Paicu), dar şi cum se manipulează masele, cât de revoluţie a fost Revoluţia din 1989 etc.

„Ţineţi în mână o carte scrisă la prezentul continuu. Găsiţi aici trecut, prezent şi viitor. Da, şi viitor, pentru că noi, cei 600.000, n-am isprăvit ce aveam de făcut. Am scos oaia din gura lupului, dar lupul a rămas în stână şi, iată, îşi ascute dinţii. Rânjeşte, ameninţă să ne sfâşie.

Va fi nevoie, probabil, să revenim în stradă toţi cei 600.000…. sau poate un million. Ne vor ghida cuvintele lui Thomas Jefferson: «Când nedreptatea devine lege, rezistenţa devine datorie». # Rezistăm. # Insistăm. # Existăm.“, a scris autorul chiar pe 12 noiembrie, cu puţin timp înainte ca volumul să vadă lumina tiparului.

Grigore Cartianu (48 de ani) este în prezent Senior Editor al cotidianului România Liberă şi realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Naşul TV. A condus redacţiile Adevărul şi Evenimentul Zilei.

„600.000“, cartea semnată Grigore Cartianu, a fost lansată şi la Slatina

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite