Metoda prin care părinţii pot observa strigătele de ajutor ale copiilor lor adolescenţi şi chiar le pot salva viaţa

Psihologii spun că adolescenţa este o vârstă extrem de sensibilă, la care tinerii trăiesc multe tentanţii şi pot suferi şi multe drame, motiv pentru care recomandă ca părinţii să fie atenţi la orice semne.

Un tânăr de doar 17 ani din Galaţi a fost găsit de mama acestuia în stare foarte gravă în faţa blocului. A fost dus la spital, dar în ciuda eforturilor medicilor s-a stins din viaţă. Anchetatorii au la îndemână trei ipoteze: sinucidere, accident sau crimă.

O adolescentă în vârstă de 15 ani, din satul Păiseni, judeţul Suceava, şi-a pus capăt zilelor după ce tatăl ei i-a luat telefonul mobil din cauză că stătea numai cu nasul în telefon şi avea un limbaj obscen. Iar o adolescentă de 17 ani din Călăraşi a încercat să-şi ia viaţa din cauza unor poze, fiind ameninţată de un băiat că vor fi publicate pe Facebook. În acest caz, tânăra a fost salvată de părinţi şi a primit tratament de specialitate pentru a putea trece peste trauma psihică.

Psihologii spun că adolescentul trăieşte o singurătate existenţială: el nu mai este copil, iar toate drepturile şi obligaţiile anterioare au dispărut. Pe de o parte adolescentul nu devine obiectul atenţiei publice în societate, dar pe de altă parte, el încă nu a devenit adult în adevăratul sens al cuvântului. Tinerii deseori aud fraze care le amintesc că încă nu sunt adulţi: „Tu trăieşti pe banii mei în apartamentul meu, tu te plimbi cu maşina pe care noi ţi-am cumpărat-o” şi aşa mai departe.

Părinţilor le place să-şi pună copiii „la locul lor”, indicându-le că ei „încă sunt nimeni”. Desigur că aceste cuvinte nu sunt rostite adliteram, însă adolescenţii le interpretează astfel.

Dacă persoana rămâne pentru mult timp la vârsta de trecere, nu vede perspective despre cum se poate realiza în viaţă, atunci va avea involuntar gânduri de sinucidere, spun psihologii.

Unii părinţi - chiar dacă observă simptome îngrijorătoare la copiii lor, aud sau intuiesc ce vor ei să facă - preferă să nu discute aceste probleme nici în familie, nici cu copiii şi nici, mai ales, cu un specialist. Ei se tem şi îşi ascund îngrijorările în loc să întreprinsă ceva pentru a-şi salva copilul. Mulţi oamenii cred că, dacă nu vor vorbi despre o problemă, aceasta va dispărea.

Specialiştii atenţionează însă că grupul de risc se măreşte, astăzi vârsta de pubertate devenind mai mare. Există copii care devin adolescenţi la 10 ani, iar unii trăiesc în această perioada până la 22-24 de ani.

Însă pentru a preveni cazuri precum cele ale tânărului din Galaţi sau minorei din Suceava e necesar de a urma trei paşi simpli. 

În primul rând, este necesară conştientizarea problemei. Cu alte cuvinte, părinţii trebuie să fie capabili să-şi spună că „comportamentul copilului meu arată că el intenţionează să-şi pună capăt zilelor”. Conştientizarea riscului înseamnă jumătate din soluţionarea problemei. Părinţii trebuie să înţeleagă că ceea ce se întâmplă cu copilul lor nu este moft. 

Al doilea pas important este acela ca părintele să-i dea de înţeles adolescentului că îl ascultă. Adulţii percep ca exagerate sau în general inexistente problemele adolescenţilor, datorită capacităţilor de a înţelege mai profund şi cu mai puţin dramatism problemele apărute. Orice critică privind infantilismul copilului în abordarea problemei îl va depărta de adult şi, în cele din urmă, va înceta să ceară ajutor.

Ultimul pas foarte important este adresarea la un specialist, în special dacă viziunile de soluţionare a problemei ale adultului şi ale adolescentului nu coincid. În general, doar cu şedinţe de psihoterapie se poate interveni pe termen lung. Explicaţi copilului că să ceri ajutor este ceva normal, iar psihoterapeutul sau psihologul sunt necesari aşa cum sunt stomatologii, bunăoară.