FOTO Accident violent pe autostradă: o femeie a fost proiectată prin lunetă şi „despicată“ în două

FOTO Accident violent pe autostradă: o femeie a fost proiectată prin lunetă şi „despicată“ în două

Maşina a intrat în acvaplanare şi s-a izbit de parapete, proiectând persoana de pe bancheta din spate afară din autoturism, prin lunetă

O femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani a decedat sâmbătă după-amiaza în urma unui accident care a avut loc pe autostrada care leagă Deva de Sibiu. La intrarea pe un viaduct, maşina a derapat, iar femeia aflată în spate, şi care nu purta centură, a fost proiectată afară, prin luneta maşinii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul a avut loc după ce autoturismul care se îndrepta înspre Sibiu a intrat pe viaductul care duce spre tunelul aflat la aproximativ zece kilometri de oraş. Potrivit poliţiştilor, carosabilul autostrăzii era acoperit de apă din cauza ploii torenţiale, iar maşina înmatriculată în Prahova a intrat în acvaplanare, izbindu-se de parapete.

Cele două persoane aflate pe locurile din faţă, un bărbat şi o femeie, au suferit răni minore şi au refuzat să fie transportate la spital. Însă în urma impactului, persoana aflată pe bancheta din spate a fost proiectată prin lunetă afară din maşină. În urma acestui impact, femeia a fost „despicată“ în două, relatează autorităţile care au intervenit în urma accidentului.

Victima decedată era mama şoferiţei. Limita de viteză pe viaductul respectiv era de 100 de km/h.

Femeia de pe bancheta din spate a fost proiectată afară din maşină prin luneta din spate
 


Fără a purta centură, în urma accidentului, un picior al femeii decedate s-a desprins de restul corpului
citeste totul despre: