Descinderi la Sibiu, la persoane acuzate de trafic de minori. Zeci de tinere, inclusiv minore de 15 ani, erau puse să se prostitueze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
15 descinderi au avut loc la Sibiu si Galati - Foto Arhiva Adevărul
15 descinderi au avut loc la Sibiu si Galati - Foto Arhiva Adevărul

Mai multe percheziţii au avut loc miercuri în judeţele Sibiu şi Galaţi, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unei reţele specializată în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori.

15 percheziţii domiciliare au avut loc miercuri la Galaţi şi Sibiu, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale formată din 10 persoane, specializată în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori. Percheziţiile au fost făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi Vrancea. 

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând din ianuarie 2013 membrii grupării, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au recrutat câteva zeci de persoane de sex feminin (inclusiv minore în vârstă 15 ani) în scopul practicării prostituţiei în cadrul a diverse locaţii pe raza municipiilor Galaţi şi Sibiu.

Pentru recrutarea tinerelor pretabile a fi exploatate sexual (de regulă persoane provenite din mediul rural, din familii dezorganizate, cu o situaţie materială precară sau cu un grad diferit de educaţie), membrii grupului organizat au colaborat infracţional cu diverşi racolatori şi au recurs la postarea de anunţuri de angajare (pentru o aşa-zisă activitate de masaj erotic) în diverse publicaţii din presa scrisă precum şi pe site-uri de profil. Din activitatea de prostituţie a victimelor, membrii grupării au obţinute însemnate sume de bani, respectiv de peste 3.000 de lei zilnic”, arată DIICOT. 

Suspecţii vor fi duşi la audieri la DIICOT – Serviciul Teritorial Galaţi, urmând ca după audieri să se propună măsurile legale care se impun. 

Vă mai recomandăm:

Comisar şef din cadrul Poliţiei Sibiu, condamnat la 6 luni de închisoare cu amânare după ce s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa definitivă în cazul comisarului şef Răzvan Prislopeanu, cel care în anul 2012 s-a urcat băut la volan după care a provocat un accident rutier.

Clanurile interlope ale Sibiului. Dosarul grupării Lenis, în instanţă de aproape 5 ani

Dosarul celei mai mari grupări de crimă organizată destructurată în ultimii ani la Sibiu se judecă la Tribunalul Alba de aproape 5 ani.

Daniel Cioabă, regele romilor din România, amendă penală într-un dosar de evaziune fiscală

Daniel Cioabă şi femeia cu care acesta străieşte, Simeria Radu, au primit o amendă penală de 13.000 de lei şi au de plătit statului 66.092 de lei într-un dosar de evaziune fiscală. Decizia nu este definitivă.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite