Persoane cu dizabilităţi care promovează judeţul mai intens decât autorităţile
0
În judeţul Satu Mare nu există magneţi cu imagini reprezentative pentru judeţ, care să fie cumpăraţi ca amintire de turişti. Primii magneţi au fost realizaţi abia în luna septembrie 2017, de cei de la Asociaţia Persoanelor cu Handicap.
Crinuţa Pop este preşedinta Asociaţiei Persoanelor cu Handicap, o persoană activă, care nu s-a lăsat învinsă de deficienţa locomotorie pe care o are. Conduce, are o activitate zilnică, are o viaţă normală, dar mai mult ca orice îi place să călătorească. Din pasiunea pentru călătorie s-a născut în luna septembrie ideea de a produce la Satu Mare, cu membrii asociaţiei, magneţi de frigider cu principalele obiective turistice din judeţ
„Totul a pornit de la faptul că eu sunt foarte călătoare şi pe unde merg am văzut că se găsesc foarte mulţi magneţi cu imagini din zona respectivă. Am un prieten la Braşov care are mai multe magazine de suveniruri şi l-am întrebat ce îi trece cel mai bine şi el mi-a zis că magneţii. Şi am căutat, dar la Satu Mare nu sunt magneţi. Bănuiam că sunt în Ţara Oaşului, pentru că e o zonă mai renumită turistic, dar nici acolo nu am găsit magneţi. Am fost la Săpânţa şi cum am trecut în Maramureş am găsit magneţi. Şi am zis că nu se poate să nu facem şi noi”, afirmă Crinuţa Pop.
A început prin a căuta imagini reprezentative din judeţ, prin a vizita fiecare zonă a judeţului, a culege poze de actualitate sau mai vechi, ca mai apoi să treacă la procesul de fabricare. Din fiecare zonă din judeţ a ales ceva ca să promoveze în rândul turiştilor acele locuri, din Oaş a fost portul tradiţional, din Carei castelul, din Ardud cetatea, iar din Satu Mare mai multe clădiri şi construcţii simbol pentru oraş, ca Dacia, Turnul Pompierilor sau podurile.
Procesul de fabricare al magneţilor este împărţit, de acesta ocupându-se, în mare parte, beneficiarii asociaţiei şi aparţinătorii lor. Ei sunt cei care duc la bun sfârşit partea migăloasă a acestei munci.
„Eu le comand la tipografie să mi le scoată pe autocolant şi apoi le dau lor să le taie şi să facă mai departe. La mulţi dintre ei nu le fac ei în totalitate, pentru că unii sunt ţintuiţi la pat şi nu ai dexteritate, îi ajută aparţinătorii. Dar aici nu e vorba de cine cât face, e o chestiune de socializare, de implicare, de responsabilizare. Le place să le areţi că a ieşit ceva din mâna lor. Munca nu e una grea, desfac hârtia de pe autocolant sau pun autocolantul pe magnet, dar cel mai important e că se simte util”, afirmă Crinuţa Pop.

Magneţii de frigider ar trebui să reprezinte o sursă de venit suplimentar pentru asociaţie, dar nu multă lume se înghesuie să îi cumpere. Magneţii realizaţi pentru parcul acvatic de distracţii nu au prins la public, niciunul nefiind vândut.
Mai deschise au fost autorităţile locale din oraşul Ardud, care au comandat 600 de magneţi de frigider cu cetatea lor, atât cu o imagine actuală a cetăţii, cât şi una mai veche. Pentru viitor, Crinuţa Pop are de gând să ia la rând fiecare localitate din judeţ şi să îi afle povestea, de unde i se trage numele şi ce istorii deosebite are, pentru a publica şi un album special cu toate aceste poveşti, pentru fiecare localitate în parte.