Foştii PDL-işti din Satu Mare au demisionat în masă din Biroul Permanent Judeţean al PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL Satu Mare trece printr-un momente agitate după ce vineri, 22 iulie, foştii democrat liberali au decis să demisioneze în grup din Biroul Permanent Judeţean. Decizia lor e motivată de faptul că reprezentarea celor două partide în BPJ nu este echitabilă.

La Satu Mare, membrii fostului PDL s-au retras în masă din Biroul Permanent Judeţean. Decizia a fost luată vineri, 22 iulie, când toţi cei 17 membri, printre care primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi chiar vicepreşedintele Consiliului Judeţean, au decis să demisioneze din BEJ. 

La Satu Mare a fost ales recent preşedinte unic interimar Ioan Rus, decizia care se pare că a nemulţumit foştii PDL-işti din partid, care se simt acum nereprezentaţi în partid. Aceştia invocă faptul că membrii fostului PDL nu au fost acceptaţi pe posturi de conducere în partid în proporţie egală cu cei din vechiul PNL, care domină ostilităţile şi care iau decizii fără să îi consulte. Aceştia au decis să se retragă în masă din Biroul Permanent Judeţean după ce componenţa acestuia a fost decisă doar de preşedinte, fără consultări, după cum se plâng aceştia.

„Nu suntem de acord cu componenţa Biroului Permanent, nu s-a votat componenţa lui, nu am fost consultaţi. Ionuţ Rus a luat deciziile singur fără să ne întrebe. Noi ne-am dori să fie paritate. În primul rând să se meargă pe structura aleşilor locali, să facă parte primarii, viceprimarii, consilierii judeţeni şi pe urmă ce locuri mai rămân să se împartă între cele două partide, să fie paritate. Sincer şi scurt, noi, foştii PDL-işti, suntem nemulţumiţi că ne-au pus deoparte din toate punctele de vedere”, declară Rotaru Marinel, primar de Santău.

Şi alţi primari liberali care provin din vechiu PDL, consilieri judeţeni sau viceprimari s-a alăturat acestei idei, dar nu au dorit să comenteze decizia pentru a nu-şi îngreuna mai mult situaţia politică din partid. Se pare că între cele două partide nu s-a realizat fuziunea aşteptată, acestea fiind mai aproape de a se despărţi decât de a se unifica. Nemulţumirea foştilor PDL-işti este reprezentată de ei care compun Biroul Permanent Judeţean. În primul rând este vorba de faptul că sunt doar 17 foşti democrat liberali şi 30 de foşti liberali. O altă nemulţumire este faptul că în BPJ au fost primite persoane care în campania electorală au părăsit partidul, au făcut campanie împotriva lui şi mai apoi au fost reprimite în partid şi acum aduse direct în structura de conducere.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite