Anomaliile pieţei imobiliare din nordul ţării. Preţurile la spaţiile comerciale sunt ameţitoare pentru oraşele mici

Anomaliile pieţei imobiliare din nordul ţării. Preţurile la spaţiile comerciale sunt ameţitoare pentru oraşele mici

Preţul/mp la spaţiile comerciale trce de 3000 de euro

Agenţii imobiliari cu vechime din Satu Mare nu îşi pot explica încă nivelul ridicat al preţului la spaţiile comercile, dar nici la chirii, acestea fiind la nivelul celor al centrelor universitare.

Piaţa imobiliară din oraşele mici este net inferioară celei din judeţele unde există centre universitare. Acestea dau tonul în materie de chirii şi preţ al locuinţelor, din cauza cererii mari. Fenomenul de „blocare” al absolvenţilor în oraşul studenţiei i-a făcut pe cei care activează în domeniul imobiliar să crească preţurile, dată fiind cererea mare în acest domeniu.

Nu se poate face însă o regula din acest lucru şi la fel ca în oricare alte domenii există anomalii. Satu Mare este un oraş mic cu o medie de vârstă trecută bine peste 30 de ani, asta din cauza tinerilor care se stabilesc în centre precum Cluj, Timişoara sau Bucureşti, prin urmare nici cererea de locuinţe spre închiriere nu este foarte mare. Totuşi preţurile sunt apropiate celor din Cluj, în ciuda puterii de cumpărare mult mai mică a sătmărenilor.

„Chiriile, paradoxal, sunt destul de mari în Satu Mare şi nu văd motivul. Nu suntem centrul universitar dar ele se menţin la o cotă destul de ridicată. Dacă un apartament imobiliar şi pus la punct şi în cartiere în găsim la 180 – 200 de euro, pe centru 250 – 300 euro, până chiar la 500 de euro. Chiriile alea care sunt sub orice critică de pe Ostrovului la 100 de euro sau apartamentele cu două camere din Soli sau din Micro 14 la 100 de euro. Dar se pare că sunt bani să şi plătească. ”, afirmă Radu Hotca, managerul Agenţiei Imobiliare Comcas Expert.

Cererea, puţină câte este, este interesantă şi greu de explicat pentru cei din domeniul imobiliarelor. Dacă în oraşele mari apar blocuri turn de la un an la altul, în Satu Mare pe lângă faptul că se construieşte puţin, dezvoltatorii sunt limitaţi de cererea pieţei, doar blocuri cu patru etaje.

„În Satu Mare lumea fuge de blocuri cu lift,cheltuielile sunt mai mari la întreţinere, populaţia e îmbătrânită şi nu preferă astfel de blocuri. Sunt multe blocuri cu lift care nu sunt întreţinute, sunt la cota de avarie.

În alte părţi se construieşte masiv, sunt blocuri noi, sunt lifturi de ultima generaţie, acolo se caută aşa ceva. În Satu Mare doar doi constructori au făcut blocuri turn, restul sunt doar până la etajul patru.”, afirmă aceeaşi sursă

„În Cluj trendul e că e foarte tare să ai apartament în bloc turn, la ultimul etaj, ca panoramă. E şi zgomot mai puţin, e linişte, nu te inundă de la etaj. La noi fiind populaţia îmbătrânită, mentalitatea a rămas aceeaşi,din anii 90. La noi cam o dată în viaţă se schimbă locuinţa doar, şi atunci că vin din cartiere în centru, pentru comoditate sau coboară de la un etaj superior la unul inferior, asta fac. ”, afirmă George Hotca, din cadrul aceleiaşi agenţii.

Nu doar în ceea ce priveşte spaţiile de locuit se identifică probleme şi nelămuriri chiar şi pentru cei cu vechime în domeniu. Deşi au peste 10 ani vechime pe piaţă şi tranzacţii de milioane de euro intermediate anual, cei de la Comcas au încă semne de întrebare asupra nivelului preţurile spaţiilor comerciale, care este inexplicabil pentru ei. Un spaţiu comercial în Satu Mare se cumpără la aceeaşi sumă ca unu în Cluj, deşi diferenţele dintre oraşe sunt enorme.

„La spaţii am avut peste 20 vândute anul trecut. Se caută spaţii comerciale cu vad, şi astea îşi menţin preţul, nu se schimbă nimic. În Satu Mare cele mai bune spaţii se vând între 2500 şi 3000 de euro metru pătrat, astea cu vad comercial. Chit că nu se regăseşte preţul, poate nu încasezi în 20 de ani ca să scoţi preţul ăla. Dar, o dată la 6-7 se schimbă proprietarii. Sunt care au nevoie de ele şi stau la rând pentru aceste spaţii. Dacă mergem în cartiere, acolo sunt mai ieftine şi sub 1000 de euro metru pătrat, dar nu sunt aşa de rentabile. Chiar zice lumea că aici suntem la nivel de Cluj cu preţurile la spaţiile comerciale. Asta pentru că în centru facem tot.”, afirmă Radu Hotca, managerul Agentiei Comcas Imobiliare.       

 

 

 

citeste totul despre: