Premierul Sorin Grindeanu, despre colegi, la întâlnirea de 25 de ani de la terminarea liceului: „Sunt prietenii mei, cu care îmi fac concediile“

Premierul Sorin Grindeanu, despre colegi, la întâlnirea de 25 de ani de la terminarea liceului: „Sunt prietenii mei, cu care îmi fac concediile“

Sorin Grindeanu s-a bucurat să-şi întâlnească foştii colegi FOTO Daniel Groza

Generaţia lui Sorin Grindeanu a avut programată vineri, 19 mai, întâlnirea de 25 de ani de la terminarea Liceului „Traian Doda” din Caransebeş. Premierul a ajuns cu aproape jumătate de oră mai devreme de ora 11.00, când a fost programată întâlnirea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sorin Grindeanu a fost aşteptat în holul instituţiei de învăţământ de către conducerea şcolii şi de cea a oraşului, dar şi de către cea a judeţului, mai exact de către Silviu Hurduzeu, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu care a fost coleg din clasa I şi până la finalizarea liceului.

“Pe unii dintre colegii mei i-am mai văzut, sunt în continuare în legătură directă cu ei. Sunt oamenii cu care am împărţit cele mai frumoase momente din viaţa unui om. Anii de liceu sunt anii cei mai frumoşi. Mă bucur să au venit atât de mulţi. Suntem o generaţie unită. Sper ca şi momentele de azi să fie frumoase. Am avut parte de profesori foarte buni şi în clasele V-VIII şi la liceu. E un liceu care face cinste Caraşului şi Banatului. E un liceu care a scos foarte multe generaţii de absolvenţi care fac cinste şi va scoate în continuare, pentru că rămâne o şcoală de top în regiune. Sunt prietenii mei, cu care îmi fac concediile, cu care ţin legătura şi mă bucur să îi revăd”, a spus premierul.

Grindeanu a vorbit cu precauţie despre aventurile din liceu. “De plăcut, tot timpul am avut înclinaţii spre partea reală, fiind şi un liceu de acest tip. Era mai greu cu partea umană. Orice licean are aventuri. Sunt lucruri pe care le-am făcut cu toţii, dar ceea ce a fost important e că ne-am simţit bine împreună, dar când a fost de învăţat, de asemenea s-a făcut faţă cu brio”, a mai spus primul-ministru.

Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş Severin, a amintit despre perioada liceului.

“Sunt momente emoţionante: întâlnirea cu foştii colegi, cu profesorii, cu elevii de azi. Momentele frumoase au fost atât de multe că nici nu ştiu pe care să le menţionez. Mi-a aduc aminte de orele de sport, când jucam fotbal sau baschet în curtea şcolii sau stăteam şi povesteam în curtea şcolii atunci când nu ţineam ore, pentru că nu chiuleam. Îmi amintesc de profesorii noştri, de reuniunile, cum se făceau atunci, la ora 8 după-amiaza, cu muzică, şi sunt foarte multe momente plăcute. Chiar este o revedere plăcută şi binevenită. Din păcate, înainte făceam întâlnirile din 10 în 10 ani, acum am trecut la cele din cinci în cinci ani, probabil că vor urma şi cele din an în an, cum înaintăm în vârstă. Ceea ce am ajuns datorăm cu totul profesorilor noştri”, a spus Hurduzeu.

A urmat întâlnirea oficială din clasă, unde foştii elevi au luat loc în bănci şi s-a strigat catalogul. După aceasta, premierul, colegii săi împreună cu profesorii s-au deplasat la un restaurant unde a avut loc o petrecere privată.  

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: