Zeci de gospodării din comuna Popeşti, inundate în urma unei ploi torenţiale
0
Zeci de locuinţe şi gospodării din comuna Popeşti au fost inundate, miercuri după-amiaza, în urma unei ploi torenţiale.
După o ploaie torenţială care a durat 30 de minute, apa de pe versanţi s-a scurs în curţile oamenilor, iar şanţurile de pe marginea drumului s-au colmatat. Prezent la faţa locului, prefectul de Vâlcea a solicitat pompierilor să intervină cu trei motopompe pentru evacuarea apei.
„A plouat o jumătate de oră fără întrerupere, iar apa de pe versanţi a inundat aproximativ 40 de gospodării din satele Dăeşti şi Curtea. Am chemat pompierii, dar problema este că nu avem unde deversa apa, totul e colmatat. Am fost nevoiţi să spargem mai multe podeţe de pe marginea drumului pentru a evacua apa. Sperăm să scoatem apa din casele oamenilor în această seară” declară prefectul Dumitru Cornoiu.
Prefectul de Vâlcea spune că în zonă se impune o amplă investiţie pentru refacerea canalelor de scurgere a apei şi că va cere ajutor financiar de la guvern. Pe lângă gospodăriile din satele Dăeşti şi Curtea, au mai fost inundate zeci de hectare de teren agricol şi păşune.
