VIDEO Au ajuns la Poliţie după ce s-au plimbat pe stradă cu cărucioarele furate de la un supermarket din Râmnicu Vâlcea
0Este vorba despre trei tineri din Râmnicu Vâlcea care au simţit nevoia de adrenalină. După ce au consumat alcool în bar, tinerii au furat două cărucioare de la un magazin şi au plecat la plimbare pe una din principalele artere de circulaţie din oraş.
Tinerii au fost surprinşi, duminică noaptea, de o cameră de supraveghere din zona Bulevardului Tineretului în timp ce se alergau cu cărucioarele. Aceştia au abandonat cărucioarele şi au fugit când la faţa locului şi-au făcut apariţia poliţiştii.
„Cele trei persoane au fost reţinute de echipajul Poliţiei Locale. Doi dintre tineri se aflau într-o stare avansată de ebrietate. Poliţia a aplicat o amendă în cuantum de 500 lei pentru constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane în scopul de a săvârşi activităţi ilicite şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Aceştia au fost reţinuţi şi conduşi la audieri, la Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea” precizează Alecu Deaconu, şef Poliţia Comunitară Râmnicu Vâlcea.
Unul dintre tinerii conduşi la poliţie are 17 ani.