Protest al proprietarilor de pensiuni. Oamenii reclamă paguba produsă de nedeschiderea pârtiei Transalpina Ski Resort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transalpina

Zeci de proprietari de pensiuni de pe Transalpina au pichetat astăzi, 5 ianuarie, Primăria Voineasa, din judeţul Vâlcea, după o mobilizare pe Facebook. Administratorii susţin că vor da faliment dacă pârtia de schi din zonă nu se va deschide în această iarnă.

"S-a pierdut startul sărbătorilor de iarnă şi acum se întârzie deschiderea sezonului de schi", cu acest gând au bătut proprietarii de afaceri din zona Voineasa - Obârşia Lotrului, la uşa edilului Gabriel Năstasescu din Voineasa – Vâlcea. Acesta i-a primit la discuţii, dar n-a făcut altceva decât să confirme o informaţie care circula deja în mediul virtual şi anume că „licitaţia pentru administrarea pârtiei va avea loc în data de 9 ianuarie”. Primarul a promis din nou că, până la sfârşitul lunii ianuarie, se va schia şi la Vâlcea. 

„Totul este clar, este anunţată licitaţia pe SEAP pentru 9 ianuarie. Tot ceea ce-mi doresc eu este să nu se trezească „un băiat deştept” care să facă o contestaţie şi să arunce soluţionarea în mai”, spunea cu o zi înainte de protest un internaut.

Incertitudinea există, totuşi, spun proprietarii de pensiuni, din cauza procesului pe care administraţia din Munţii Lotrului l-a pierdut în urmă cu 3 ani în favoarea firmei care a construit şi a administrat pârtia Transalpina Ski Resort până acum. Acomin are de recuperat peste 5 milioane de euro pentru lucrările executate în afara proiectului. 
 

Când au auzit de demersul celor care au afaceri pe Transalpina - Vâlcea, reacţia iubitorilor de sporturi de iarnă nu a întârziat să apară: „Este teribil ce se întâmplă în Voineasa! (...) Nu realizează pe ce comoară stau sau dacă realizează îşi bat joc pentru că le trece luna şi încasează salariul! Din calitate de turist cu rezervare făcută salut decizia tuturor celor implicaţi în această acţiune,cu speranţa că nu e prea tardivă, deoarece dacă nu se va remedia situaţia, o să anulez rezervarea şi nu doar atât... probabil nici nu o sa mai calc pe acolo vreodată, aşa cum cred că o să procedeze şi marea majoritate a turiştilor cu rezervări făcute şi avansuri date!”, sună comentariul unui turist.

„Ne vedem în situaţia de a pune lacătul pe afacere în plin sezon”

Administratorul unei pagini de socializare, „Transalpina Ski”, vine şi cu date clare: „O lună închisă pârtia, statul roman a pierdut un miliard de lei din TVA, din toată zona Obârşia, Voineasa, Malaia, Petroşani, atât se încasa minim”.

Situaţia pârtiei dintre Vidra şi Obârşa Lotrului este cel mai bine reliefată de reţelele de socializare: „Incompetenţa unora ne pune pe noi, privaţii, în situaţii delicate. După ce ani de zile investim în zona Voineasa sau Obârşia Lotrului, fără nici un sprijin din partea autorităţilor, mai mult cu piedicile de rigoare, acum ne vedem în situaţia de a pune lacătul pe afacere în plin sezon. Mă întreb, oamenii din Voineasa, cei care l-au votat pe primarul ales, nu văd că el este singurul care nu a reuşit să deschidă pârtia în plin sezon? În cei doi ani de la învestire "incertitudinea" a fost cuvântul de ordine! Mergeţi seara prin Voineasa şi toată Valea Lotrului şi vedeţi luminile stinse în toate pensiunile. Spuneţi mulţumesc Primărie Voineasa pentru sprijinul acordat!”

„Depinde cine va câştiga licitaţia”

Iar recţia unui alt internaut redă exact senzaţia cu care au plecat proprietarii de pensiuni de la discuţia cu edilul din Voineasa: „Până şi un copil de 10 ani, în ziua de azi, nu mai crede că, la câteva zile de la câştigarea licitaţiei se va atribui contractul spre dare în folosinţă imediat, există inventariere şi alte multe proceduri, asta în contextul în care nu se face contestaţie care va dura încă câteva luni de zile. Deci, poate ne vedem în iarna viitoare pe pârtie! Deci, domnule primar, fugi la cules de muguri de brad că vedem că nu ai treabă cu administraţia locală”.

„Depinde cine va câştiga licitaţia...”, îi răspunde un alt internaut care explică: „Un exemplu simplu: câştigă x şi x va pune ski pass 150 de lei pe zi, no, cum va fi? Nu vor mai veni oameni în zonă, evident, dar contează? Nu contează.... păcat , mare păcat de zonă!”

Internauţii pregătesc referendum pe... facebook

Tot mai des în ultima vreme, din comentariile de pe reţelele de socializare, reiese intenţia organizării unui referendum: „Unica soluţie este organizarea unui referendum pentru demiterea primarului şi a consiliului local...”.

„Culmea ştiţi care e? Plătesc un gardian să păzească gardul cu care au închis incinta, în loc să pună un om să încaseze taxa de parcare şi să lase turiştii să beneficieze de pârtie chiar şi la picior. Poate ar veni cu sănii, schiuri de tură... Dar nu, ei fac gard şi pun un gardian!”, a mai comentat un internaut.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite