Liberalul din fruntea APIA Vâlcea: “Pot să fiu director până la pensie”
0Coordonatorul APIA pe regiunea Sud-Vest Oltenia, liberalul Adrian Pintea, spune că nu se aşteaptă să fie schimbat din funcţie după ieşirea PNL de la guvernare. Ba mai mult, Adrian Pintea declară cu mult optimism că îndeplineşte condiţiile pentru a fi director până când va ieşi la pensie.
Adrian Pintea a fost numit director al APIA Vâlcea în 2008 şi se numără printre cei mai longevivi directori liberali. Deşi în perioada 2009-2010 a fost suspendat din funcţie, Pintea a fost repus în drepturi după ce a câştigat procesul împotriva guvernului condus de Emil Boc.
“Vineri am participat la o secţiune de comunicare la Teleorman, la invitaţia domnului ministru Daniel Constantin, a fost şi domnul Dragnea prezent acolo, dar nu s-a discutat despre schimbarea mea. Eu sunt director din 2008, trăim şi vedem. Ocup funcţia în urma unui examen din 2008 şi sunt asimilat funcţionarului public. Contractul meu de muncă e pe perioadă nederminată, pot să fiu director până la pensie”, spune Pintea.
În cazul în care ar fi înlocuit din funcţie, Adrian Pintea ar putea ataca decizia în instanţă.