Georgică Cornu pune la plată Primăria Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţia pasajului a început în iunie 2012 şi trebuia să fie gata în iunie 2013. FOTO: IRINA RÎPAN
Construcţia pasajului a început în iunie 2012 şi trebuia să fie gata în iunie 2013. FOTO: IRINA RÎPAN

EŞEC Firma „regelui asfaltului“ din Banat construieşte un pasaj în Vâlcea. Întârzierile au crescut contribuţia primăriei de la 2% la peste 50% din valoarea contractului pe fonduri UE, adică la peste 12 milioane de lei

Proiectul „Pasaj denivelat suprateran pe Bulevardul Tudor Vladimirescu“, finanţat prin Programul Operaţional Regional, a fost lansat la începutul lunii decembrie 2011, iar lucrările au demarat în iunie 2012. Bugetul iniţial al proiectului a fost de peste 40 de milioane de lei, din care peste 31 de milioane de lei a fost contribuţia nerambursabilă de la Uniunea Europeană.

Contractul de execuţie a lucrării a fost semnat în aprilie 2012, între fostul edil din Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu, şi firma omului de afaceri bănăţean Georgică Cornu, S.C. Confort S.A. Termenul de execuţie a lucrării fost unul dintre criteriile de departajare a firmelor care au participat la licitaţie. Firma lui Cornu a câştigat proiectul tocmai pentru că s-a angajat să construiască pasajul în 12 de luni.

Pentru suma de 24,4 milioane de lei, constructorul ar fi trebuit să încheie lucrările la pasajul suprateran până la data de 5 iunie 2013. Firma a cerut însă o prelungire a termenului pentru finalizarea pasajului până la sfârşitul anului. Acest lucru înseamnă pentru Primăria Râmnicu Vâlcea o corecţie financiară de 6 milioane de lei.

„Mai sunt câteva zile până la expirarea termenului şi lucrările sunt realizate în procent de 40%. Contractul prevede că penalităţile se pot aplica în condiţiile în care vina este exclusiv a executantului. Or, apariţia unei situaţii imprevizibile poate să constituie o circumstanţă care să fie invocată de către executant“, spune viceprimarul Gheorghe Ioniţă. Acesta adaugă că a primit, din partea constructorului, un memoriu justificativ pentru prelungirea termenului de execuţie. Motivaţiile principale ţin de timpul prea scurt, vremea rea de astă-iarnă, de lipsa unor detalii tehnice şi de apariţia unor evenimente neprevăzute.


„Corecţia înseamnă vreo 6 milioane de lei. Ţinând cont că s-a mai luat o corecţie, cred că se va ajunge ca Primăria să suporte până la 55% din valoarea proiectului, faţă de 2% cât a fost prevăzut“, mai spune viceprimarul. Astfel, Primăria Râmnicu Vâlcea ar urma să plătească 12 milioane de lei (două corecţii a câte 6 milioane de lei).
 

CORNU SPUNE CĂ NU E VINOVAT

Omul de afaceri din Timişoara are o altă versiune. El susţine că problemele sunt, de fapt, în ograda Primăriei Râmnicu Vâlcea, care nu se ocupă de întocmirea documentaţiei pentru a muta din zona pasajului canalizarea, reţeaua de gaze şi cea de transmisiuni a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Mai mult, acesta reclamă faptul că primăria nu şi-a achitat în totalitate obligaţiile financiare pentru lucrările executate până acum.  
„Nu este adevărat că din cauza noastră suportă acele corecţii. Probleme sunt la ei, nu la mine. Ei sunt în culpă, pentru că nu-şi fac treaba. Au proiectat pasajul în şapte zile, iar acum nu vor să facă documentaţia pentru a muta reţelele din zonă şi cablurile STS. Am ajuns să trag eu de ei, să fac lucrarea! E o debandadă totală ce se întâmplă acolo! Noi vrem să facem lucrarea, dar să ne ajute şi ei. Pentru ce lucrări am executat, mai avem de primit 5,5 milioane de lei, din care 3,3 milioane doar pentru aprilie“, declară Georgică Cornu.
Omul de afaceri apreciază că, în scurt timp, va fi nevoit să se retragă din Râmnic pentru că nu va putea înainta cu lucrările la pasaj din cauza cablurilor existente în zonă. Firma lui Georgică Cornu
a intrat în insolvenţă la câteva luni după câştigarea proiectului din Râmnicu Vâlcea.

CORECŢIE DE MILIOANE ŞI ÎN 2012


În noiembrie 2012, Biroul de Verificare Financiară din cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia a cerut Primăriei Râmnicului să returneze 6,1 milioane de lei, fără TVA, adică 25% din valoarea proiectului. Corecţia financiară a fost impusă în urma unei vizite pe şantier şi a verificării mai multor documente.
Biroul de Verificare a reclamat, printre altele, că „anunţul de participare la licitaţie nu conţinea toate criteriile de calificare şi selecţie prevăzute în fişa postului şi că unele certificări solicitate participanţilor au fost considerate discriminatorii, putându-se interpreta că licitaţia a fost una dirijată“. Prin acest pasaj suprateran s-a dorit eliminarea blocajelor rutiere din zona căii ferate care intersectează principala arteră de acces către DN 7, Sibiu - Râmnicu Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite