VIDEO Hoţi de motorină, prinşi în flagrant de jandarmi, în Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii din Ploieşti au prins în flagrant, marţi seară, trei bărbaţi care furaseră 200 de litri de motorină din rezervorul unei locomotive, în zona Gării de Est

Cei trei bărbaţi, Viorel D. de 42 de ani, din comuna Tomşani, Emilian P. de 44 de ani, din comuna Izvoarele, şi Gheorghe S. de 36 de ani, din comuna Valea Călugărească sunt angajaţi din cadrul C.F.R Marfă Ploieşti.

Aceştia au fost prinşi la scurt timp după ce au sustras din rezervorul unei locomotive cantitatea de 200 litri de produs petrolier cu miros şi aspect specific de motorină, ambalat în nouă bidoane de plastic cu capacitatea cuprinsă între 20 şi 25 litri fiecare.

Bidoanele erau depozitate în două autoturisme proprietate personală şi într-un vestiar al S.C.B. Gară Ploieşti.

Celor trei li s-au întocmit dosare cu acte de constatare pentru furt calificat, dosare ce vor fi înaintate Poliţiei Transporturi Feroviare Ploieşti pentru continuarea cercetărilor.

Mai puteţi citi

Un student de la UPG Ploieşti, din Coasta de Fildeş, a vrut să-şi „cumpere“ permisul cu o mită de 100 de euro

10 persoane, trimise în judecată în Prahova pentru trafic de minori şi prostituţie. Fetele erau obligate să se prostitueze pe DN 1
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite