Prostituţia în vechiul Ploieşti. Stabilimentele cu grizete aveau „dame satisfăcătoare“. Cum s-au revoltat nevestele din oraş împotriva „stricatelor“
0
Documente despre fenomenul prostituţiei în Ploieşti există încă de la 1877, din timpul Războiului de Independenţă. Instituţia a evoluat de la „stabilimente cu grizete“, la bordelurile legale, cu felinare roşii şi prostituatele independente cu „condicuţă“. Aprige din fire, la 1908, nevestele din Ploieşti au reuşit să alunge nouă „tălănite“, provocând o adevărată „revoluţie“ în oraş
Potrivit regretatutului istoric ploieştean Paul D. Popescu, care a scris o mică istorie a prostituţiei din oraş, în 1908, ispravnicatul Prahova adresa o scrisoare autorităţilor ruseşti de ocupaţie, în care era vorba despre o aşa-zisă răzmeriţă la Ploieşti. Probabil cineva îi informase exagerat pe ruşi şi scrisoarea căuta să restabilească adevărul.
Se spunea în corespondenţă că în primăvara acelui an, un hangiu, anume Marcu, din „mahalaua Sfinţilor Voievozi“, cam pe strada Ştefan cel Mare de azi sau de pe cele vecine, adusese la han „femei proaste“.
Patru erau de la Bucureşti şi cinci de la Brăila. După nici două săptămâni, „aţâţate de una Safta, colivăreasa la biserica popii Dinii“, vreo sută de muieri s-au adunat în curtea hanului încercând să intre spre a le părui pe „stricatele alea“. Hangiul Marcu a ieşit în prag, le-a înjurat pe femei şi, cu ajutorul slugilor şi al reteveilor, le-a împrăştiat pe la casele lor.
Femeile nu au renunţat, şi după lăsarea întunericului, au venit nenumărate, cu beţe, cu garniţe de păcură, cu pietre, ţipând şi ocărând. Au spart ferestrele de „steclă“ şi ameninţau că dau foc hanului. Nu s-au potolit decât atunci când a venit ispravnicul cu dorobanţii, cu făclii şi li s-a făgăduit că „tălănitele“ vor fi gonite din târg.
Chiar în noaptea aceea, au fost urcate în căruţe şi trimise „la urma lor“. În încheierea raportului s-a mai precizat că „răzmeriţa“ s-a „ostoit“ de îndată.
Astfel, această încercare de înfiinţare a unui bordel în Ploieşti a eşuat, deşi, peste câteva decenii, fenomenul prostituţiei era bine instituit.
Proectul de lege asupra damelor prostituate din oraşul Ploesci
Prostituţia se practica în Ploieşti încă din vremea domniei lui Cuza, pe scară destul de largă, dar fără a fi statutată în vreun fel.
O dovadă în acest sens, citată de Paul D. Popescu este o broşură de 16 pagini, în formatul 19,5x12,51, imprimată la Bucureşti, la Imprimeria Statului, găsită de istoric la Biblioteca Academiei Române. Titlul ei era „Proect de lege asupra damelor prostituate din oraşul Ploesci“.
Se arăta în aceasta că în oraş s-au înmulţit damele prostituate, care nu sunt în nicio evidenţă şi nu sunt supuse niciunui control. Se propunea organizarea unor „stabilimente“ sub controlul poliţiei şi al medicului oraşului astfel incât să se asigure protejarea atât a sănătăţii, cât si a moravurilor. Proiectul era semnat de membrii „consiliului de higienă publică“. Probabil că „proectul“ nu a mai fost în discuţie, deoarece, în mai 1864, Cuza a dat celebra sa „lovitură de stat“, dizolvând Parlamentul.
Totuşi, problema a fost cumva rezolvată, atunci sau ceva mai târziu, pentru că, peste un deceniu, deja existau la Ploieşti asemenea instituţii, destul de multe şi cu oarecare tradiţie.
Grizetele aveau tarife diferenţiate pentru lumea bună şi prostime
O dovadă este un document din 1877, din vremea Războiului pentru Independenţă, de la Arhivele Naţionale din Ploieşti, o adresă a comandamentului trupelor ţariste, semnată de un colonel (cu semnatura indescifrabilă) şi destinată primăriei oraşului. Era redactată în limba rusă, dar avea pe verso şi o traducere în limba română.
În adresă se spunea că în Ploiesti sunt „14 stabilimente cu grizete“ şi se arăta că acestea erau satisfăcătoare - dar în grade diferite - atât ca igienă şi confort, cât şi din punct de vedere al „calităţii damelor“. Ruşii propuneau primăriei, ca, la fel ca în toate marile oraşe ale lumii, cele 14 stabilimente să fie împărţite, în funcţie de ceea ce oferea fiecare, în clase, cu preţuri adecvate foarte diferite între ele.
Astfel, spunea adresa, „se va evita ca ofiţerii noştri superiori şi chiar excelenţe să se întâlnească în salon sau să dea nas în nas pe scară cu ofiţerii inferiori, iar aceştia cu subofiţerii şi chiar cu trupa. Sau chiar domnii din societatea bună locală, cu negustorii sau cu prostimea“. Adresa se încheia cu observaţia că în afară de aceste stabilimente mai practică prostituţia şi „o seamă de alte femei pe care nimeni nu le ştie rostul“.
Paul D. Popescu precizează că nu se ştie ce măsuri s-au luat în urma acestei adrese, probabil că aceea privind tarifele mult diferenţiate s-a realizat, fiind în interesul tuturor.
De asemenea, prostituate în afara bordelurilor au continuat să existe. Unele dintre ele activau clandestin, altele se înscriau la Poliţie şi căpătau, ca şi cele din bordeluri, „condicuţa“, un carnet de liber profesionistă, cu vizele periodice ale poliţiei şi medicului. Viaţa lor era foarte grea, iar existenţa lor era mereu în primejdie, fiind tratate cu dispreţ şi cu brutalitate de toată lumea.
Bordelurile cu felinare roşii din zona centrală. Reconversia prostituatelor în textiliste
Mai târziu, în perioada interbelică, s-a creat în cadrul chesturii municipiului Ploieşti un birou al poliţiei „de moravuri“, cu un comisar, un subcomisar şi 5-10 agenţi. Acestuia i-a revenit sarcina supravegherii prostituţiei, aceasta fiind principala sa sarcină.
În anii de după război (1944-1948), bordelurile, legale sau ilegale, s-au înmulţit. Erau 31 de astfel de bordeluri legale, cu felinarele roşii ce serveau drept firmă, numai în zona centrală şi subcentrală, dintre care patru în Pasajul „Cooperativa“. La care se adăugau şi altele clandestine.
În aprilie 1948, regimul comunist a desfiinţat prostituţia. La Ploieşti, bordelurile au fost închise şi cele câteva sute de femei găsite acolo au fost ridicate şi duse la militie fiind supuse unui triaj. Cele venite din alte judeţe au fost trimise „la urma lor“ prin posturile de miliţie.
Cele din Ploieşti au fost duse la „reeducare“ la Plătăreşti, la Penitenciarul central de femei majore, de unde cele mai multe şi-au pierdut urma, iar câteva s-au întors ca „textiliste“.
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
