FOTO Premieră mondială la Ploieşti. Coruri de copii din 5 ţări s-au sincronizat într-un concert transmis live pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concertul elevilor din Ploieşti a fost urmărit de copii din Marea Britanie, Finlanda, Turcia şi Spania. FOTO Dana Mihai
Concertul elevilor din Ploieşti a fost urmărit de copii din Marea Britanie, Finlanda, Turcia şi Spania. FOTO Dana Mihai

Coruri de copii din 5 oraşe din Europa, Londra-Marea Britanie, Sastamala-Finlanda, Adana-Turcia, Ploiesti-România şi Madrid, Spania au susţinut un concert simultan, Folk DC, transmis în direct, prin intermediul internetului

Concertul Folk DC s-a desfăşurat marţi după-amiază, la ora 16.00, ora Ploieştiului, unul dintre oraşele participante la proiectul în premieră mondială. Copiii au cântat melodii în limbi cât mai diferite, într-o ordine a corurilor care a fost trasă la sorţi.

Primii care au concertat au fost elevi din clasele III-V din Londra care au cântat melodii turceşti, finlandeze, rromani şi britanice, timp în care copiii din celelalte oraşe i-au putut urmări în direct pe ecrane imense pe care a fost proiectată transmisia live a concertului.

Au urmat copiii din Turcia şi Spania, aceştia din urmă, elevi la Conservatorul din Madrid, uimindu-şi colegii din Ploieşti cu o interpretare a unui cântec românesc „S-a gătit badea de nuntă“.

Corul din Ploiesti, alcătuit din copii de la Liceul de artă “Carmen Sylva” şi şcolile gimnaziale „Mihai Eminescu” şi „George Coşbuc“, sub conducerea dirijorului Nae Mihai, a interpretat cântece în limbile suedeză, spaniolă, turcă şi română.

Aceştia au cântat la Sala Europa, din Palatul Administrativ din Ploieşti, iar publicul din toată lumea i-a putut urmări, în acest timp, transmise în direct, prin intermediul unui stream de internet.

Scopul proiectului, învăţarea limbilor străine prin muzică

Concertul a reprezentat punctul culminant al unui proiect educaţional finanţat din fonduri europene care utilizează cântece ale copiilor, în zece limbi europene, ca mijloc de stimulare a elevilor pentru învăţarea limbilor străine, pentru a-i familiariza cu elemente de cultură europeană şi pentru a le dezvolta abilităţile lingvistice şi muzicale.

De asemenea, promovează o înţelegere a numărului, bogăţiei şi culturii altor limbi la vârsta când copiii încep să înveţe o limbă străină şi încep să înţeleagă înţelesul altor limbi. Acesta implică copiii în activităţi fascinante care vor avea o rezonanţă în viitor şi răspunde nevoii de materiale care pot implica şi motiva copiii astfel încât să le placă ceea ce învaţă.

Proiectul Digital Children’s Folksongs for Language and Cultural Learning (Folk DC) este un proiect finanţat de către Uniunea Europeană.

Vă mai recomandăm

Număr dublu de copii înscrişi de părinţi la şcolile bune din oraş

Liceenii din Ploieşti au desenat şi au cântat pentru micuţii care au nevoie de kinetoterapie
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite