Potop într-o comună din Prahova. Zeci de gospodării au fost inundate
0Zeci de gospodării din comuna prahoveană Poiana Câmpina, dar şi mai multe drumuri comunale şi judeţene au fost inundate, luni seară în timpul unei ploi torenţiale. Este pentru a două oară în această vară când localitatea a fost afectată de inundaţii masive.
Din cauza cantităţii mari de apă care a căzut într-un timp foarte scurt, pe drumurile din comună s-au format viituri puternice care au pătruns în gospodăriile oamenilor.
Niciunul dintre cele patru sate ale comunei, Bobolia, Răgman, Poiana şi Pietriş nu au scăpat de viituri.
Tot la Poiana Câmpina, podul feroviar care face legătura între staţia CFR Ploieşti Vest şi Braşov a fost afectat de debitul foarte mare de apă de pe râul Prahova. Baza a trei dintre cele 20 de picioare ale construcţiei fiind complet distrusă de apă.

Autorităţile locale spun că nu pot evalua la acest moment pagubele produse de inundaţii, dar este vorba despre sute de gospodării afectate.

Din fericire nu au fost raportate până la acestă oră persoane dispărute, luate de viitură.

Este pentru a doua oară în această vară când în Poiana Câmpina ploile abundente au produs inundaţii. În luna iunie, mai multe case din satul Bobolia au fost afectate de viitură.