Mierea românească din coriandru şi rapiţă pe care se bat americanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mierea cremă tartinabilă, un amestec din patru sortimente de miere de salcâm, de coriandru, de tei şi de rapiţă, este unul dintre produsele-vedetă care se comercializează în aceste zile la cel mai mare târg de profil, organizat în acest weekend la Câmpina. Este un produs unic, fabricat de un apicultor din localitatea prahoveană Băicoi, pentru care americanii au făcut o adevărat pasiune.

Mierea tartinabilă are textura unei paste şi seamănă la culoare cu untul de arahide, însă compoziţia este cu totul aparte, preparată după o reţetă secretă. “Cu această miere am ieşit anul trecut la export în America de Nord, este foarte căutată acolo, şi atunci am zis să o propunem şi pentru piaţa internă”, a declarat Ioana Băican, apicultorul care produce această pastă din miere.

Tot Ioana a adus la Târgu Mierii din Câmpina produse apicole unicat, pe care nu le putem întâlni în magazine.  De la mierea din albăstrele, mierea de Delta Dunării sau de castan până la  bomboane din polen, propolis, miere şi postură, despre care se spune că este pâninea albinelor, toate pot fi găsite în acest sfârşit de săptămână la târg.

“Cu aceste bomboane îi putem păcăli pe copii să consume şi ei produse de stup, pentru că ştim că ei sunt foarte reticenţi atunci când vine vorba să consume propolis. Sunt produse naturale şi au calităţile unui antibiotic”, explică apicultorul.

La concurenţă cu pasta din miere a fost şi mierea adusă din Munţii Rodnei, unde apicultorii profită de faptul că multe dintre pădurile din zonă au fost puse la pământ de comercianţii de lemn şi merg în pastorală la altitudinii foarte mari.

“Doar mergând aici putem obţine sortimente din miere foarte rară, din zburătoare sau răchitan, plante extrem de pretenţioase care nu suportă nici soarele prea puternic, dar nici ploaia, motiv pentru care mierea de acest tip o producem în cantităţi foarte mici. Avem miere de zmeură sălbatică pentru care mergem în munţii Rodnei, acolo unde s-au defrişat din păcate pădurile. Pentru noi apicilotrii este un lucru bun, dar pentru ţară, nu. Acolo unde au fost defrişate pădurile, creşte acum zmeura sălbatică şi zburătoarea”, a declarat Dina Cămărăşan, apicultor din Bihor, care vine la Câmpina, la Târgul mierii încă de la prima ediţie.

Cea de-a  XII-a ediţie a Târgului Mierii şi-a deschis, vineri, porţile, iar cei care vor să vină să cumpere sortimente rare de miere o pot face până duminică, 26 februarie. Evenimentul este organizat în incinta Casei Tineretului din Câmpina, aflată la intrare în localitate, iar intrarea este gratuită.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite