FOTO Colonia de containere a Ploieştiului. Locul în care copiii visează să devină pictori şi fotbalişti, iar adulţii să cumpere barăcile încinse
0
Nouă familii fără locuinţă trăiesc de aproape cinci ani într-o colonie de containere metalice din sudul Ploieştiului, lângă un pod. Între pereţii care fac vara saună, iar în timpul iernii se zgâlţâie în ger, copiii, cei mai numeroşi membri ai coloniei, visează. Unii să devină pictori, alţii fotbalişti, ca Adrian Mutu. Mai practici, adulţii vor doar să răscumpere barăcile în care vieţuiesc
Spre deosebire de alte colonii mizere din Ploieşti, încropite în locuri neautorizate şi pline de riscuri, cea de containere din sudul oraşului, arată chiar prezentabil. Mai ales de afară. Locul împrejmuit cu un gard de plasă transparentă, protejat de câţiva copaci, ar putea trece neobservat.
Este ceea ce îşi doresc şi oamenii din micul ghetou. Să nu îşi aducă nimeni aminte de ei şi să-şi ducă viaţa mai departe în barăci. Lucru aproape imposibil, pentru că din şase în şase luni, sunt la mâna administraţiei locale, care poate decide dacă oamenii mai pot rămâne sau nu în containere.
Povestea coloniei a început în 2008, când nouă familii sărace şi fără casă, majoritatea evacuate din căminul UZUC din Ploieşti, au primit containerele ca locuinţe de necesitate, în regim de urgenţă.
Atunci se vorbea despre un termen de şase luni, până când serviciile sociale ar fi găsit locuinţe adecvate pentru aceştia. Anii au trecut, locuinţe nu s-au construit, căminele sociale din oraş au fost umplute până la refuz, iar listele de cazuri sociale s-au lungit de la an la an. Aşa se face că, din şase în şase luni, chiriaşii din colonia de containere au primit o prelungire de contract, iar din prelungire în prelungire au adunat aproape cinci ani de viaţă în colonie.
Certitudinea de şase luni şi frica de evacuare
În tot acest răstimp, oamenii s-au apucat de investiţii. Au cimentat sub barăci pentru că frigul pătrundea în locuinţă pe dedesubt, unii au izolat prin interior şi exterior, cu bucăţi de placaj sau vată de sticlă, cei cu mulţi copii s-au extins cu o cameră improvizată, au încropit terase şi barăci de lemne. Aşa că cea mai mare teamă a lor este că vor fi evacuaţi şi vor pierde atât „casa“ de metal în care vara îşi blesteamă zilele din cauza căldurii, iar iarna tremură, cât şi banii investiţi.
Obişnuiţi ca autorităţile să-i caute pe acasă doar în preajma campaniilor electorale, orice străin care le calcă teritoriul este bănuit că vine cu veşti proaste de la Primărie. „Să nu spuneţi că vor ne evacueze. Am mai trecut prin asta şi nu aş mai putea suporta“, spune nevrotic Monica Bărbuceanu, una din femeile din colonie.
Spune despre containerul de câţiva metri pătraţi, în care trăieşte cu concubinul şi îşi creşte băieţelul, pe care îl cheamă Adrian Mutu, că nici măcar nu a fost nou, este „secoand“, dar este tot ce îşi doreşte acum de la viaţă. „Au zis ei (autorităţile – n.r) că sunt containere de 12.000 de euro, dar am fost aici când le-au montat şi ne-au zis cei care le-au adus că sunt la vreo 2.000 de euro. Sunt făcute din «descompuse», se vede şi la interior, un perete e de un fel, altul de alt fel. Sunt secoand, dar dacă ne-ar lăsa aici toată viaţa, aici stăm. Orice, numai să nu evacueze“, spune femeia.
Adrian Mutu din colonie
Toată viaţa, Monica a trăit în case naţionalizate şi cămine sociale, de unde a fost evacuată, iar orice schimbare este menită să o tulbure. Este bolnavă, are o pensie de handicap pentru mai multe „diagnosticuri“, de 234 de lei, aşa că stă acasă toată ziua şi se ocupă de băieţelul care a trecut în clasa a III-a.
Bun la carte şi foarte respectuos, mereu cu mâna pe ghidonul unei biciclete, Adrian Mutu din colonia de containere, îşi doreşte să ajungă precum tizul său, un mare fotbalist. Din toată sărăcia, părinţii l-au înscris la o echipă de juniori, iar în ochii mamei se citeşte speranţa că cel mic îi va scoate vreodată din colonie, altfel decât prin evacuare, şi îi va duce într-o casă „pe numele lor“.
Au serviciu pentru a-şi plăti la zi facturile
De altfel, viaţa în colonie nici nu este foarte ieftină. Chiria lunară datorată primăriei pentru containere este de 50 de lei, la care se adaugă banii de apă şi curent electric. Barăcile sunt dotate cu baie cu duş, o chiuvetă pentru bucătărie, sobe electrice pentru încălzirea în timpul iernii şi aer condiţionat pentru ventilarea pe timp de vară. „Iarna plătim lunar vreo 300 de lei, iar la recalculare ne vine şi 1200 de lei. Nu e chiar ieftin să stăm în containere şi niciodată nu e suficient de cald iarna sau de răcoare vara“, mai spune Monica Bărbuceanu.
Ca majoritatea bărbaţilor din colonie, concubinul femeii are serviciu şi reuşesc să-şi plătească facturile. Teama de a fi evacuaţi îi face pe oameni să fie la zi cu toate facturile şi micile accidente s-au datorat Primăriei care a uitat să notifice la Electrica prelungirea contractului de chirie la containere cu încă şase luni. O familie din colonie a fost debranşată de două ori, fără vină, de la electricitate.
Micul pictor al lui Jimmy
Peste „drum“ de containerul Monicăi, în care micul Adrian Mutu visează la o carieră de fotbalist, trăieşte familia lui Jimmy Bivolaru. Omul are cinci copii, toţi buni şi harnici, şi a încropit o cameră în prelungirea containerului, sătul să tot aştepte a doua baracă în care să-şi crească familia numeroasă.
Pe pereţii interiori, izolaţi cu rigips de Jimmy, unul dintre băieţii săi a dat frâu liber imaginaţiei şi culorilor. Colţul de deasupra unui dulap este singurul lucru vesel din camera borduită de igrasie. O mână albastră, un pom verde, o floare roşie, desenate pe izolaţie, îi fac băiatului viaţa mai frumoasă în containerul de metal. Arată desenele cu mândrie, apoi se ruşinează pentru îndrăzneală şi caută din priviri o confirmare. Chiar este talentat, dar cea mai mare „pânză“ la care poate spera este un stâlp al podului sub care trăieşte. Poate îl va acoperi, vreodată, în întregime, cu un graffiti la fel de colorat şi de viu ca bucăţile de rigips din camera lui.
„Să facă ca Mazăre!“
Alături, în „bucătăie“, unul dintre fraţii săi mai mari prăjeşte cartofi şi pregăteşte o salată, un prânz ieftin şi consistent pentru cei cinci copii. Tatăl abia s-a întors din oraş şi este în costum şi cămaşă. Se respectă pe stradă şi a reuşit să impună respect şi la primărie îmbrăcat astfel.
„Am fost să le propun să cumpărăm modulele. În loc de chiria de 50 de lei, să dăm lunar 100-150 de lei şi apoi să ne rămână nouă, aşa cum a făcut Mazăre la Constanţa. Că ne-am săturat să ne tot zică că nu ne mai tolerează, că alţii sunt mai săraci şi tot aşa. Mi-au zis că noi avem bani, că uite ce frumos şi curat sunt îmbrăcat. Trebuia să mă duc în zdrenţe ca să le fie milă de noi?“, se întreabă Jimmy.
Nici pentru el nu e uşor să-şi întreţină familia, dar spune, şemechereşte, că este maseur de peste 10 ani. Este în stare să facă gratis şedinţe de reflexoterapie tuturor din Primărie dacă le permit să-şi cumpere containerele, dar nu la preţul de 12.000 de euro („au zis-o aşa, să-şi scoată ei comisioane“, e de părere Jimmy) şi să le rămână lor, pe viaţă.
Sute de familii pe listele cu locuinţe sociale în Ploieşti
Deocamdată, de teama că vor fi evacuaţi au scăpat pentru următoarele şase luni. Săptămâna aceasta, aleşii locali au pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local o nouă prelungire de termen pentru chiriaşii din colonie. Iar visul de a le cumpăra, în rate, nu este nici el exclus. „Poate fi o soluţie, am primit această propunere din partea celor care locuiesc în containerele de la sud, dar pentru aceasta este nevoie de o hotărâre de Consiliu Local“, ne-a spus viceprimarul Raul Petrescu.
Potrivit vicelui, 250 de familii din Ploieşti au nevoie de locuinţe de necesitate, iar alte 120 au fost evacuate din case naţionalizate, în condiţiile în care toate căminele sociale din oraş sunt ocupate. Mai sunt câteva locuri la peste un kilometru de colonia de containere, în Rafinorilor, însă toţi refuză din cauza condiţiilor inimaginabile din acest bloc, devenit o ruină.
„Un proiect privind contrucţia unui bloc de locuinţe în cartierul Bereasca, pentru 699 de beneficiari, a rămas deocamdată în stadiu de dorinţă, în lipsa fondurilor, iar construcţia unui bloc social început în Vest, pe strada Libertăţii, deşi avansată, a fost sistată din cauza unor litigii. Cel mai probabil, lucrările vor fi reluate la începutul anului viitor“, ne-a spus Raul Petrescu despre planurile administraţiei locale privind rezolvarea cazurilor sociale.
Jimmy, puştii şi câţiva bărbaţi care s-au nimerit acasă, te însoţesc până la poartă. Cu speranţa că vizitatorul le va pune o pilă la autorităţi, că viaţa le va deveni mai bună, că orice, numai să fie de bine. Iar colonia lor îşi va continua traiul invizibil, printre blocurile din jur, în care stau cei mai fericiţi oameni în accepţiunea lor, proprietarii, şi sub podul cu trafic intens care duce spre Capitală.
Vă mai recomandăm
FOTO Ghetoul în care se moare pentru o bucată de pâine
Se încarcă comentariile...
