Cum a renunţat o româncă la cariera bancară pentru a se dedica jucăriilor croşetate: „Am vrut să fiu un om liber“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Zafiriadis (stânga) FOTO Arhiva personală
Oana Zafiriadis (stânga) FOTO Arhiva personală

Oana Zafiriadis (43 de ani) a renunţat la o carieră importantă în domeniul bancar, unde coordona activitatea filiarelor din şapte judeţe, pentru o pasiune din copilărie: lucrul manual. Plăcerea de a croşeta a devenit în timp o mică afacere, iar acum Oana a ajuns să creeze jucării lucrate din bumbac şi să organizeze ateliere pentru copii şi adulţi.

Pasiunea pentru lucru efectiv s-a manifestat în urmă cu aproape zece ani, în perioada de sarcină cu cel de-al doilea copil, spune Oana.

Ea mărturiseşte totuşi că a avut marea şansă ca în şcoala generală să ”prindă” clasele de lucru manual unde elevele erau învăţate bazele croitoriei şi ale croşetatului.

 Imediat după Revoluţia din 1989, în România începuseră să apară reviste de specialitate, care veneau însoţite de tipare deja create pentru tot felul de ţinute.

oana zafiriadis creator de păpuşi foto arhiva personala

”Am început să lucrez efectiv, lucram haine, imi croiam rochiţe, apoi a apărut pe piaţă mohairul şi am început să tricotez şi tot atunci au început şi primele comenzi. Cam atunci mi-am dat eu seama că am nişte abilităţi. Apoi pasiunea efectivă a început în eperioada de sarcină, renunţasem la cariera bancară după 13 ani intenşi din punct de vedere profesional de acumulări de dezvoltare, practic de formare şi de împlinire a mea profesională. Am vrut să fiu un om liber, stăpân pe timpul meu, să am timp pentu familie şi mai ales pe mintea mea. Să-mi foloseasc toate abilităţile dobândite pentru mine şi pentru familie. Simţeam că tot timpul mi-l dedic carierei şi ajunsesem şi la o vârstă la care aveam nevoie şi de o altfel de împlinire ”, povesteşte Oana Zafiriadis.

oana zafiriadis creator de păpuşi foto arhiva personala

Visul

A decis să-şi transfomre pasiunea pentru lucrul manual într-o mică afacere în urma unui vis care a ajutat-o să înţeleagă pe ce drum să meargă după ce va termina concediul postanatal.

În momentul în care tu te abandonezi şi te eliberezi de toate gândurile şi te laşi pur şi simplu pe valul creaţiei îţi dai seama că nu creezi tocmai tu şi că eşti oarecum abonat aşa ca la o listă a lui Moş Crăciun din Univers

”Totul a apărut atunci ca un vis nocturn care mi-a produs click-ul. A doua zi m-am trezit făcundu-mi planul şi am început să aştern pe hârtie ceea ce aveam de făcut. M-am trezit pur şi simplu cu acest gând să mă apuc de lucru manual. Se întâmpla acum aproape zece ani. Nu pot uita când am investit în primele materiale. Simţeam o emoţie că pot transforma necunoscutul în ceva plăcut mie şi util. Şi cred că şi în momentele acelea am început eu să mă valorizez mai mult şi să capăt eu mai multă încredere în mine şi în plan personal ca mamă, ca soţie, dar mai ales să mă bucur de timpul meu şi de propriile mele decizii”, explică Oana Zafiriadis.

Studiu

Oana a conştientizat că pentru un lucru de calitate este nevoie de mult studiu înainte să porneşti la drum. Aşa că a început cu o perioadă de cercetare şi documentare pentru a-şi forma ochiul şi a simţi culoarea, cromatica. Pentru tehnici speciale a urmărit tutoriale urcate pe internet de artişti renumiţi în special din Rusia, iar pentru a-şi devolta simţul culorii şi al formei a studiat foarte mult opere ale unor pictori celebri.

oana zafiriadis creator de păpuşi foto arhiva personala

”La început am stricat, am refăcut, dar îmbinând tehnicile pe care le-am învăţat prin tutorialele de pe net mi-am făcut propriile mele tehnici mai ales pe parte de finisaj”, spune Oana Zafiriadis care a ajuns astăzi să creeze din aţă personaje renumite din filmele de animaţie şi nu numai.

Cum era şi firesc, pasiunea s-a transformat într-o mică afacere, iar primele comenzi au venit de la prieteni.

”La început lucram pentru mine şi familia mea, căciuliţe, fulare şi apoi am început să fac mici cadouri personalizate. Mai ales când cunoşti viitorul beneficiar îţi pui amprenta şi emoţia ca pentru el. Am început cu cadouri pentru prieteni şi ulterior au venit comenzile de la ei pentru cunoştinţele lor”, explică Oana.

Whisky

De la mici obiecte de decor, accesorii vestimentare sau bijuterii din mărgele, Oana a făcut un pas lateral atunci când una dintre fiicele sale i-a cerut să-i lucreze o jucărie, iar mama s-a conformat. A croşetat o pisică, iar ca model l-a ales pe Whisky, motanul familiei. Aşa a luat naştere un nou capitol al noii sale cariere: jucăriile croşetate din bumbac.

oana zafiriadis creator de păpuşi foto arhiva personala

”Probabil că este o formă de a-mi aduce copilăria în suflet, este o formă de a-mi bucura copiii, pentru că primele comenzi de jucării au venit din partea fetelor mele, chiar şi din partea Teodorei care merge pe 18 ani. Ea se bucură foarte tare de orice jucărie pe care o realizez şi chiar mi-o comandă şi uite aşa am plecat la drum pe partea aceasta a jucăriilor. Nu ascund faptul că merg şi pe latura educaţională. În primul rând de a păstra tradiţia lucrului manual, respectiv a croşetatului pentru că e o valenţă importantă pentru mine cel puţin, dar şi pentru a preda ştafeta către copii, să-şi facă singuri propriile jucării, accesorii vestimentare, să ştie măcar să-şi coasă un nasture”, susţine Oana.
Rică şi Rodica

De la Whisky, prima jucărie, au urmat Rodica, Rică şi multe alte păpuşi care au ajuns în casele prietenilor de familie sau ale cunoscuţilor. Fiecare jucărie are povestea ei, iar relaţia dintre creator şi noul proprietar nu se termină la momentul livrării la domiciliu a produsului.

”Fiecare jucărie o fac cu o poveste, botez şi personajele şi adesea numele lor este păstrat şi în viitoarele case unde ajung. Primesc veşti de la fiecare jucărie a mea, de la Rică, de la Rodica. E frumos şi emoţionant şi ai sentimentul acela că în lumea asta nebună în care tărim faci lucruri cu suflet prin care reuşeşti să smulgi un zâmbet, stârneşti o amintire chiar şi de la adulţi, despre care să spune că sunt mult mai stabili emoţional decât copiii”, mai spune Oana.

oana zafiriadis creator de păpuşi foto arhiva personala

Lista lui Moş Crăciun

Predarea ştafetei de la maestru la învăţăcei s-a realizat deja în mai multe ateliere de creaţie la care a fost invitată fie la Bucureşti, fie la Ploieşti, oraşul natal în calitate de formator. Aici a avut surpriza să vadă că mulţi dintre copii nu ştiu să ţină un ac în mână, dar odată ce au prins meşteşugul au dat frâu liber imaginaţiei şi au reuşit să facă lucruri la care nu sperau. În viitor, Oana, care provine şi ea dintr-o mare corporaţie, intenţionează să dezvolte un proiect dedicat corporatiştilor care să participe la astfel de ateliere de terapie prin artă.

”Îmi place foarte mult ideea pentru că am descoperit că persoanele foarte ocupate şi mă refer aici la adulţi, dar şi copiii se redescoperă exact aşa cum am făcut şi eu la rândul meu. Niciodată nu m-am văzut ca o persoană răbdătoare. Handmade-ul mi-a dovedit că pot sta ore, dar foarte multe ore în şir fără să simt că acel timp a trecut, până a obţine ceea ce-mi doresc. În plus de asta observi bucuria obţineri rezultatului, ceea ce pentru mine ca şi îndrumătoar şi pentru evoluţia copilului mi se pare fabulos. Am ajuns la concluzia că  noi toţi ne naştem creativi deşi nu pare. În momentul în care ne focusăm şi suntem atenţi descoeprim nişte calităţi native, totul este să ne obesrvăm, să ne cunoaştem”, explică Oana Zafiriadis.

oana zafiriadis creator de păpuşi foto arhiva personala

După zece ani de experienţă de lucru manual şi de creaţie Oana a ajuns la concluzia că atunci când eşti implicată cu totul în ceea ce faci, devii co-creator, iar o voce interioară te dirijează în aşa fel încât ideea de la care ai pornit capătă alte forme în final.

oana zafiriadis creator de păpuşi foto arhiva personala

”Este ca un sine divin care te dirijează într-un fel, atunci când tu eşti acolo prezent şi scapi de toate gândurile şi de toate grijile cotidiene. Îţi vin idei, scântei la care nu te-ai gândit la început. În momentul în care tu te abandonezi şi te eliberezi de toate gândurile şi te laşi pur şi simplu pe valul creaţiei îţi dai seama că nu creezi tocmai tu şi că eşti oarecum abonat aşa ca la o listă a lui Moş Crăciun din Univers, ai un potenţial nelimitat. Insist şi spun că toţi suntem creatori. Cu certitudine spun lucru acesta şi îndemn pe toţi oamenii să-şi caute în eul interior, vocaţiile şi menirea pentru care am fost creaţi, să-şi asculte sufletul pentru că toţi am fost lăsaţi pe pămntul acesta să facem ceva. Poate educaţia, sau poate drumul în viaţă nu ne-au permis, ne-am lăsat abătuţi oarecum”, concluzionează Ona Zafiriadis.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite