Cât costă un Revelion de fiţe într-un hotel de cinci stele de pe Valea Prahovei şi cum faci să-l asculţi live pe Cezar Ouatu în noaptea dintre ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fără o mie de euro nu ai cum să găseşti o cameră disponibilă pentru a petrece ultimele zile din anul 2018 la munte. În staţiunile de pe Valea Prahovei, la hotelurile de patru şi cinci stele, ofertele pentru pachetele de Revelion pornesc de la 800 de euro pentru trei nopţi de cazare şi ajung la 2.000 de euro pentru camerele duble cu vedere la munte.

Azuga ocupă în acest an primul loc între staţiunile montane de pe Valea Prahovei în ceea ce priveşte valoarea unui pachet de Revelion.

Cel mai scump pachet oferit turiştilor vine din partea unui hotel de cinci stele din Azuga, Lux Garden Azuga, unde pentru trei nopţi într-un apartament turiştii vor plăti 2075 de euro. La acest tarif se pot adăuga costuri suplimentare pentru un copil. Astfel, în funcţie de vârsta copilului, costul apartamentului pentru aceeaşi perioadă se măreşte cu 73 de euro, pentu un copil de până la şapte ani, cu 205 euro, pentru un copil de până la 12 ani şi cu 350 de euro pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 12-18 ani. Pentru un pat suplimentar în cameră se mai achită pentru trei nopţi încă 75 de euro.

În tarif sunt incluse cina festivă de Revelion, cina festivă de 1 ianuarie, un program artistic în ultima şi în prima zi din an, revelion special pentru copii în alt spaţiu decât cel unde petrec părinţii, acces gratuit la SPA (piscină interioară, saună umedă şi saună uscată), dar pentru un tratament specific turiştii vor plăti separat cu menţiunea că au reducere 10 la sută din tarif.

În ciuda acestor preţuri, site-urile de specialitate indică faptul că hotelul este foarte solicitat şi că au mai rămas foarte puţine camere pe data de 28 decembrie, iar începând cu 29 decembrie ofertele s-a epizat.

Preţurile hotelurilor din Sinaia pentru petrecerea de Revelion

În Sinaia, Hotel Internaţional, unul dintre cele mai cunoscute hoteluri de patru stele oferă pachete de Revelion turiştilor care ajung să coste 7223 de lei pentru un apartament cu un dormitor, iar o cameră dublă, între 5000 şi 6000 de lei, pentru cinci zile. Împortant de ştiut că în tarif nu este inclus preţul pentru cina festivă de revelion pentru care mai trebuie plătit 1500 lei de persoană. Cina festivă se poate cumpăra şi separat, fără a fi nevoie să te cazezi la acest hotel. Evident, dacă turiştii vin însoţiţi de copii, şi în acest caz vor apărea costuri suplimentare. Dacă cei mici vor participa la o petrecere de Revelion dedicată lor, părinţii trebuie să plătească încă 350 de lei.

Tot la Sinaia, la un alt hotel de patru stele, New Montana, situat în centrul staţiunii, pentru un pachet de patru nopţi tarifele pornesc de la 721 de euro în cameră single şi ajung la 1151 de euro în cameră dublă cu balcon. Copiii mai mici de şapte ani au gratuitate la cazare, dar pentru cina festivă se solicită un tarif de 55 de euro, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani se plăteşte un tarif suplimentar de 303 euro pentru pachet de Revelion complet, pat suplimentar şi cina festivă. Pentru noaptea dintre ani, hotelul oferă petrecere cu foc de artifici şi tombolă, open bar, muzică live cu invitate speciale Nico, Andreea Bălan, Mandinga şi Higher Ground Orchestra. În seara de 1 ianuarie este programată o a doua petrecere în stil tradiţional românesc unde invitat de onoare este taraful Cleante cu dress code, elemente din protul tradiţional românesc.

Un alt hotel tot de patru stele din Sinaia, Mara, situat la intrare în staţiune, oferă pachete de până la 5300 de lei în apartament pentru patru nopţi de cazare. Pentru copiii cu vârste între 6 şi 14 ani se va achita un supliment de 1045 lei pentru pachet de 3 nopţi sau 1180 lei pentru un pachet 4 nopţi şi beneficiază de pat suplimentar în cameră şi aceleaşi servicii ca şi în pachetul de bază. Copiii mai mari de 14 ani vor fi consideraţi adulţi. Tariful special pentru un copil mai mare de 14 ani este de 1500 de lei pentru 3 nopţi şi 1710 lei pentru 4 nopţi.

oferte revelion valea prahovei foto diana frincu

În pachet intră trei cine festive, în ziua de 30 decembrie cu program artistic, în noaptea de Revelion şi barbeque şi petrecere cu taraf în seara de 1 ianuarie.

Preţuri identice cu cele percepute de marile hoteluri din Sinaia le veţi găsi şi la vilele de lux din staţiune. La una dintre acestea, Vila Oblique, situată în zona Furncia, pe drumul spre Cotă, pentru un sejur de patru nopţi care să includă şi petrecerea de Revelion, preţurile pornesc de la 2.700 de lei pentru o cameră standard şi ajung până la 5000 de lei într-un apartament de lux. Copiii de până în 7 ani beneficiază de gratuitate, dar cei mai mari vor plăti un tarif suplimentar de până la 1100 lei în funcţie de vârstă. Pentru noaptea dintre ani, turişii cazaţi la această vilă vor avea parte de o petrecere exclusivistă ”Ceaunul crăpat” cu un meniu tradiţional românesc din care nu lipsesc mâncarea preparată evident la ceaun, ţuica fiartă, vin fiert.

Revelion cu Cezar Ouatu

Turiştii care nu au buget suficient pentru a petrece mai multe seri într-un hotel de fiţe la munte, pot opta pentru cluburi care oferă petrecerea doar în noaptea de Revelion. Ofertele pornesc de la 200 de lei de persoană. Unul dintre cele mai exclusiviste PUB-uri din Prahova, Best Club Ploieşti, oferă pentru noaptea dintre ani un meniu special şi un invitat pe măsură, Cezar Ouatu. Cei care vor ajunge să petreacă sfrâşitul de an în acest club trebuie să se pregătească pentru a degusta bucate alese, dar nu tradiţionale: canapea cu mousse de prociutto şi chivas, sparanghel în mantie crocantă de bacon, canapea cu ouă de prepeliţă, biluţe de brânză şi crudităţi, cocktail de creveţi cu sos Calypso, ruladă de somon cu capere şi brânză, terină cu cocktail de surimi şi carne de curcan şi toate acestea doar la felul principal.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite