Povestea bătăliei de la Neajlov-Argeş, cea mai amplă acţiune a trupelor româneşti din 1916

Povestea bătăliei
de la Neajlov-Argeş, cea mai amplă
acţiune a trupelor româneşti din 1916

Bătălia este considerată cea mai complexă operaţiune militară iniţiată de forţele române în timpul Primului Război Mondial FOTO: jurnaluldearges.ro

Cunoscută şi sub numele de bătălia pentru Bucureşti, bătălia de la Argeş-Neajlov a fost cea mai amplă acţiune a trupelor româneşti în campaniile din 1916 şi s-a desfăşurat în perioada 16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie 1916. Bătălia a avut drept scop apărarea Capitalei, în faţa ofensivei trupelor Puterilor Centrale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Datorită lungimii frontului (120 km) pe care s-au angajat ostilităţile, precum şi al contingentelor implicate este considerată cea mai complexă operaţiune militară iniţiată de forţele române în timpul Primului Război Mondial. Teatrul de luptă este împărţit în trei sectoare principale: Sectorul Argeşului Superior, având ca axă de desfăşurare a acţiunilor Valea Argeşului, şoseaua Goleşti-Titu, Sectorul Argeşului şi al Neajlovului Mijlociu, cu şoseaua Alexandria-Bucureşti ca axă de înaintare, Sectorul Neajlovului şi Argeşului Inferior cu centrul la Călugăreni. Planul elaborat de comandamentul român urmărea o ultimă încercare de stopare a ofensivei inamice şi salvarea capitalei. Miza era enormă, pierderea Bucureştiului având implicaţii strategice; acestea vizau, în primul rând, evacuarea totală a Munteniei, cu impact devastator asupra moralului trupelor române. În acest scop, generalului Constantin Prezan, comandantul operaţiunii, i s-au pus la dispoziţie toate trupele aflate în rezervă şi retragere din mai multe zone de acţiune”, se precizează în ”Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor” (Editura Meronia, Bucureşti, 2011), lucrare coordonată de George Marcu.

Pregătirea bătăliei de la Argeş-Neajlov a început la 12 noiembrie 1916. La această dată situaţia forţelor aflate în spaţiul cuprins între Carpaţi, Olt şi Dunăre era următoarea: Armata I ocupa un front de 110 km ce se întindea de la nord, Curtea de Argeş până la satul Ipoteşti.

La aripa dreaptă a Armatei I române se afla corpul 2 armată, din Armata a II-a, în faţa căreia se afla Corpul 1 de armată german. Atât între armatele I şi II române cât şi între armatele germane se aflau intervale de 30-35 km, ceea ce făcea ca permanent să existe pericolul acţiunilor de întoarcere. În acoperire pe linia Dunării, între Gura Oltului şi Olteniţa, pe un front de 200 km, se afla Grupul Apărării Dunării, compus din 16 batalioane, 28 escadroane şi 31 baterii, efective cu totul insuficiente pentru a putea face faţă unei acţiuni executate în faţă. La dispoziţia Marelui cartier general erau 3 divizii: Divizia 11 infanterie, Divizia 10 infanterie şi Divizia 7 infanterie, aceasta din urmă de la Armata de nord, din Moldova, urma să fie transportată spre Bucureşti în data de 13 noiembrie. Între Olteniţa şi gura Ialomiţei se aflau Divizia 40 infanterie şi Divizia 8 cavalerie, ambele din corpul de armată rus.

Ofensiva românească a început cu întârziere

După cum spune profesorul de istorie Constantin Vărzaru, ”pe 17 noiembrie 1916 a început ofensiva românească. O divizie română, deşi primise ordin cu întârziere, a reuşit să pătrundă în spatele unei unităţi militare germane, în fapt forţa cea mai importantă a grupului de armate Kosch, care a fost aproape încercuită. Ziua de 18 noiembrie prefigura un început de victorie a armatelor inamice. 

Comandamentul german se considera în siguranţă, fără a avea însă ştiinţă că două divizii româneşti se aflau între cele două mari unităţi germane. Generalul Mackensen i-a cerut generalului Falkenhayn să vină în ajutorul grupului de armate comandat de generalul Kosch, el fiind pe punctul de a fi încercuit. În ziua de 19 noiembrie divizia 9/19 a realizat un succes tactic, reuşind în cursul nopţii să cureţe de inamic zona Bălăria-Stâlpu-Bulbucata-Gorneni-Băneşti-Epureni. În după-amiaza zilei de 19 noiembrie şi divizia 2 cavalerie română, aflată în spatele diviziilor 2/5 şi 9/19 a angajat lupte cu unităţi din divizia 11 bavareză. 

Convins că succesul este aproape, dar insuficient informat de situaţia inamicului care acţiona dinspre vest, grupul generalului Prezan a hotărât ca acţiunea să fie continuată în cursul nopţii de 19 noimbrie spre 20 noiembrie, pentru a fi încheiată definitiv în cursul zilei de 20. Pe 20 noiembrie, la ora 11:00, divizia 2/5 a fost puternic şi concomitent atacată de divizia 11 bavareză dinspre satul Bălăria, de divizia 26 turcă, divizia de cavalerie von der Goltz din direcţia Ghimpaţi şi de regimentul 115 infanterie german din direcţia Pângăleşti. Către ora 13:00, divizia 2/5 a cedat pe tot frontul începând retragerea la est de Neajlov, antrenând totodată şi trupele diviziei 9/19 care erau atacate în spate de unităţi din divizia 11 bavareză. Cele mai grele lupte s-au dat la sud-vest de Bucureşti. Divizia 217 germană a atacat cu putere divizia 21 infanterie română încercând să-i învăluie ambele flancuri. Pentru a evita învăluirea, divizia 21 a ocupat o poziţie puternică la adăpostul Argeşului, unde a oprit înaintarea inamicului. Încercând să menţină Bălăria, divizia 21 a fost angrenată în lupte corp la corp, iar în cele din urmă Bălăria este ocupată. După-amiază iar spre seară întreaga linie Bulbucata-Stâlpu-Epureşti este pierdută împreună cu trecerea peste Neajlov”.

Ce incident nefericit a schimbat cursul bătăliei

Tot în ”Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor”, George Marcu scrie că ”În încercarea de a consolida efectivele pe care românii le opuneau forţelor Puterilor Centrale, conducerea politică română face apeluri repetate pentru deplasarea contingentelor ruseşti care acţionează în Moldova, în sprijinul celor române care apărau Bucureştiul. Demersurile rămân fără rezultate consistente. Dificultăţile generate de insuficienţa efectivelor face ca lansarea atacului principal împotriva trupelor inamice venite dinspre Dunăre, programat a se desfăşura la 29 noiembrie 1916, să fie amânat. Cu toate acestea, în cele trei sectoare ostilităţile se deschid, luând aspectul luptelor izolate, dar intense. Practic, zilele de 29 şi 30 noiembrie sunt folosite de ambele părţi pentru a se poziţiona pe aliniamentele de luptă”.

La 1 decembrie 1916, românii obţin mai multe succese în toate sectoarele de operaţiuni, trupele inamice fiind respinse cu pierderi numeroase. Un incident nefericit va influenţa mersul întregului curs al evenimentelor. Unul dintre automobilele armatei române a fost capturat de forţele germane. Aici se găsea întreaga corespondenţă dintre efectivele române angajate în luptă, precum şi toate ordinele de operaţiuni pe care acestea urmau să le îndeplinească. Evenimentul a influenţat decisiv strategia de acţiune a germanilor care-şi dau acum seama de adevăratele intenţii ale românilor, în special, în ceea ce priveşte mişcările de învăluire şi direcţia principală de atac.

Ziua de 2 decembrie 1916 a adus pentru trupele române o serie de progrese în unele sectoare dar care nu sunt exploatate. Acestea sunt facilitate în mare măsură de manevrele de repoziţionare ale forţelor inamice în vederea executării noului plan. Deznodământul se produce în dimineaţa zilei următoare, în toate sectoarele trupele române fiind atacate în mod concentric. Până în dimineaţa zilei de 4 decembrie întreaga linie a Argeşului era în mâna inamicului, înregistrându-se astfel, înfrângerea armatei române şi înlăturarea oricărui obstacol pentru ocuparea Bucureştiului.

Impactul înfrângerii a fost unul devastator pentru trupele române, atât prin efectul demoralizator, cât şi prin pierderile mari suferite.

citeste totul despre: