Piteştiul, cel mai mare nod feroviar într-un viitor megaproiect de cale ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, a anunţat astăzi că Piteşti va fi cel mai mare nod feroviar al unei viitoare căi ferate de mare viteză între Marea Egee şi Marea Baltică.

Proiectul, unul privat, care vizează construirea liniei feroviare ce porneşte din Grecia şi ajunge până în Polonia, a fost iniţiat de un om de afaceri bulgar, manager al celei mai mari exploatări de fier din Europa şi a primit deja girul unor companii din Turcia şi China.

Obiectivul va fi destinat atât transportului de marfă, cât şi transportului de înaltă viteză pentru persoane. Trenurile vor fi  total automatizate, iar garniturile de călători vor fi  etajate, viteza deplasării urmând să atingă până 360 km/h, în timp ce trenurile de marfă vor circula cu o viteză de până la 160 km/h. Pentru tronsonul care va traversa ţara noastră, nu se vor folosi liniile feroviare ale CFR, construcţia urmând să plece de la zero. Înteresant pentru Piteşti este că în municipiul reşedinţă de judeţ va fi cel mai mare terminal şi nod feroviar al liniei de cale ferată, după cum anunţă Preşedintele CJ Argeş, care, recent a participat la o discuţie pe marginea acestui proiect, ce pare a fi, mai degrabă, de domeniul fantasticului.

„Deja se poartă discuţii la nivel guvernamental în acest sens. Proiectul se ridică la circa 30 de miliarde de euro. La Piteşti ar urma să fie cel mai mare terminal, din care vor pleca linii de cale ferată spre Constanţa, Sibiu şi Braşov. Lungimea unui tren de marfă va fi de 2 km. În schimb, trenurile de călători vor transporta până la 1.500 de călători odată”, anunţă preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău.

Referitor la o potenţială dată de începere a megaconstrucţiei, preşedintele CJ Argeş n-a putut oferi informaţii. Despre momentul în care proiectul va deveni realitate, nici atât. 

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite