Patronul unui depozit de deşeuri din Câmpulung Muscel scapă de puşcărie. În prima fază, primise 5 ani de închisoare în dosarul penal legat de un incendiu uriaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Global Eco Center
Foto Global Eco Center

Omul de afaceri Vasile Tofan, condamnat în vara anului trecut de Judecătoria Câmpulung Muscel la cinci ani de puşcărie pentru neregulile care au dus la incendiul devastator din octombrie 2013, a scăpat basma curată la apel, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale.

Curtea de Apel Piteşti, instanţa care, săptămâna trecută, a admis apelurile declarate de inculpaţii Vasile Tofan şi SC Global Eco Center SRL, a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond şi rejudecând a decis astfel: "Înlătură condamnarea inculpaţilor (...); schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor, din infracţiunea prevăzută de art. 98 alin. 5 lit. b din OUG nr. 195/2005, modificată şi completată, cu aplicarea art. 5 Cod penal,în infracţiunea prevăzută de art. 63 alin. 1 lit. b din Legea nr. 211/2011 (nr. neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase) cu aplicarea art. 5 Cod penal; (...) încetează procesul penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale (...)".

Practic, la finalul unei perioade de mai bine de cinci ani care s-a scurs de la incendiul devastator din octombrie 2013, când flăcările au mistuit depozitul de deşeuri din Câmpulung Muscel, perioadă în care au avut loc mai multe anchete  derulate de reprezentanţii ISU, Garda de Mediu şi Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului şi  ITM Argeş  şi în care Firma Global Eco Center şi Vasile Tofan au fost cercetaţi pentru neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, precum şi abandonarea deşeurilor periculoase, dar şi pentru nerespectarea termenelor de evacuare a deşeurilor periculoase şi nepericuloase de pe amplasamentul de la Câmpulung -Muscel şi a cantităţilor depozitate, afaceristul din Iaşi scapă scapă de puşcărie.

Patronul depozitului de deşeuri de la Câmpulung Muscel scapă de puşcărie după ce, pe fond, primise 5 ani în dosarul deschis după incendiul din 2013
Patronul depozitului de deşeuri de la Câmpulung Muscel scapă de puşcărie după ce, pe fond, primise 5 ani în dosarul deschis după incendiul din 2013

Foto Vasile Tofan, sursă: Jurnalul de Argeş

Asta, în condiţiile în care, pe 5 iulie 2018, instanţa de fond îl condammnase la cinci ani de puşcărie şi pusese în sarcina firmei Global Eco Center o amendă penală de 600.000 de lei. 

Icendiul din 2 octombrie 2013 a fost unul de proporţii. Potrivit datelor furnizate atunci de Instituţia Prefectului - Argeş, incendiul a fost generat de un angajat, în timp ce curăţa un container cu slamuri petroliere, folosind o perie electrică ce a produs o scânteie şi care, în contact cu vaporii, a provocat flacara care s-a extins în toată hala.

Trei pompieri răniţi în incendiul din  toamna anului 2013

Intervenţia ISU Argeş s-a desfăşurat în condiţii deosebit de grele, generate de prezenţa deşeurilor periculoase de mai multe tipuri, ceea ce a pus în pericol iminent securitatea pompierilor. Trei dintre aceştia au fost surprinşi de explozia unui recipient cu substanţe necunoscute sub formă lichidă, suferind arsuri de gradul I, II, III şi IV la nivelul feţei şi mâinilor. 

În urma anchetei desfăşurate după incendiu a rezultat că societatea nu a respectat normele de securitate la incendiu, iar în momentul revizuirii Autorizatiei de Mediu nu a solicitat un punct de vedere de la ISU cu privire la obţinerea autorizatiei de securitate la incendiu. Pentru aceste neconformităţi ISU a aplicat o amendă de 10.000 lei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite