Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, sesizat pentru derularea cu încălcarea legii a proiectului staţiunii de schi de la Molivişu
0După o şedinţă în care a fost convocată Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Molivişu, întrunită tocmai pentru clarificarea situaţiei de la Molivişu, proiectul staţiunii de schi a ajuns în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş.
Actuala conducere a Consiliului Judeţean Argeş a decis să sesizeze Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş pentru derularea cu încălcarea legii a proiectului staţiunii de schi de la Molivişu, pentru care se primise de la UE, în mandatul precedent, când preşedinte al CJ era Florin Tecău,o finanţate europenă, pe care însă a trebuit să o returneze, fiindcă lucrările erau departe de a se finaliza la termenul stabilit: decembrie 2016.
Motivul invocate de Consiliul Judeşţean pentru sesizare este că "s-au constatat suspiciuni privind aspecte ce pot face obiectul unor anchete de ordin penal, respectiv nerespectarea perimetrului de desfăşurare a lucrărilor şantierului Ghiţu Molivişu, defrişarea unor suprafeţe de pădure care exced necesarul prevăzut de lege, precum şi suspiciunea ca lucrările să se fi efecuat pe proprietate privată şi fără autorizaţie de construcţie", după cum se arată într-un comunicat de presă al CJ Argeş.
O sesizare în acest sens a fost făcută şi către InspectoratuluiTeritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare.
”În calitate de membri în ADI Molivişu şi de reprezentanţi ai judeţului Argeş, vom face o analiză serioasă, în urma anchetei organelor în drept, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş şi Inspectotratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare. După elucidarea suspiciunilor, Consiliul Judeţean Argeş va aloca sumele necesare, care în acest moment sunt prevăzute şi asumate, astfel încât pârtia de schi Molivişu să poată fi funcţională în sezonul următor”, a explicat Dan Manu, preşedintele CJ Argeş.