Dragnea, despre eventuala repunere pe rol a dosarului „Referendumul“: „Nu ştiu dacă voi face cerere. Îmi mai dă cineva mie înapoi anii pierduţi în procese?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD s-a aflat miercuri, 18 aprilie, la Piteşti pentru a discuta cu membrii filialei PSD Argeş situaţia generată de excluderea „deputatului mitralieră“, Cătălin Rădulescu, din organizaţie. La finalul întâlnirii, Liviu Dragnea a vorbit despre "Referendumul", dosar în care a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare.

Liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a participat miercuri, timp de două ore, la şedinţa Comitetului Executiv al PSD Argeş.

Întrebat de ce judeţul Argeş n-are un ministru în Guvernul Dăncilă, în ciuda rezultatelor foarte bune la alegeri obţinute de filială, Dragnea a dat vina pe bâjbâielile din PSD Argeş şi, indirect, pe „deputatul mitralieră", Cătălin Rădulescu, a cărui excluderea din PSD Piteşti a fost validată la începutul săptămânii de Comitextul Executiv Naţional al partidului.

„Întrebarea corectă este de ce a renunţat Argeşul la ministru. Am promis în campania din 2016 şi ne-am ţinut de cuvânt, domnul Şerban Valeca a intrat în guvern. Domnul Valeca a decis să nu mai fie în guvern, motivele sunt ale dumnealui. Când s-a format guvernul Dăncilă am solicitat PSD Argeş să facă propunere pentru un minister. Nu au găsit pentru acel minister o variantă foarte bună. Eu îmi menţin dorinţa, justificată de nivelul organizaţiei PSD Argeş şi de calitatea resursei umane, ca Argeşul să aibă un ministru, membru în guvernul României. Mai am un motiv pentru care sunt supărat. La congres, în această organizaţie nu au reuşit să găsească din cauza unui om o abordare comună pentru a susţine un singur candidat pentru funcţia de vicepreşedinte”, a răspuns Liviu Dragnea.

Întrebat dacă acest lucru e semn de slăbiciune, Liviu Dragnea a spus: „Nu înseamnă o slăbiciune, pentru că e vorba de un singur om. Cred că PSD Argeş ar fi putut fi mult mai dur în privinţa lui Cătălin Rădulescu. Să nu mai fie aşa blânzi. Nu e bine să mergem pe ezitări şi să stăm cu oameni care agită oamenii foarte mult. (...) I-am rugat să fie mai uniţi, pentru că ei chiar sunt şi au avut performanţă la vot”.

Despre dosarul "Refereandumul": "Îmi mai dă cineva înapoi ceea ce am pierdut din cauza acestui dosar politic?

Dragnea a mai fost întrebat şi dacă anunţatele modificări ale Codului de procedură penală l-ar ajuta să obţină repunerea pe rol a dosarului "Referendumul", în care a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare.

"Şi acum cred că pot să fac lucrul ăsta. Nu ştiu dacă o să-l fac. (...). Nu ştiu dacă voi face cerere. Îmi mai dă cineva mie înapoi anii pierduţi în procese? Îmi mai dă cineva înapoi ceea ce am pierdut din cauza acestui dosar politic? Nu. (...) Nu mă interesează aşa de mult pe mine acest articol", a declarat Dragnea.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite