Cine-i bărbatul „urmărit de extratereştri“ care l-a agresat pe Băsescu. Ce i-a strigat Suditu fostului preşedinte, după ce a încercat de trei ori să vorbească cu el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat l-a apostrofat şi a încercat să îl agreseze, sâmbătă, pe fostul preşedinte Traian Băsescu, la Piteşti, înainte de lansarea candidaţilor PMP din Argeş. Bărbatul, pe numele său Bogdan Nicolae Suditu, nu este la primul protest. Fost angajat al concernului Continental la Timişoara, Suditu are 10 procese şi 2 plângeri penale împotriva firmei germane, reclamând că a fost concediat abuziv.

La evenimentul Partidului Mişcarea Populară (PMP) de la Piteşti, organizat sâmbătă, 16 aprilie, Bogdan Nicolae Suditu a avut trei tentative de a sta de vorbă cu Traian Băsescu. Înainte ca fostul preşedinte să intre în sală, Suditu a încercat să îl atingă pe fostul preşedinte şi i-a spus : „Spuneţi presei că aveţi dosar penal la Haga şi că aţi pus să fiu arestat la Timişoara”.

După nici un sfert de oră, bărbatul a început să protesteze şi în sala unde avea loc lansarea candidaţilor PMP în Argeş, agitând mai multe hârtii. Bărbatul a fost scos din sală de agenţii SPP, iar în timpul discursului de lansare de la Piteşti, Băsescu a declarat: „Am aflat care era problema domnului care intrase la început în sală. Numele lui este Bogdan Sucitu şi avea o mare problemă, îl urmăreau extratereştrii. De zece ani îl urmăresc.”

Suditu a încercat să se apropie de Băsescu şi la finalul evenimentului, numai că atunci a avut surpriza să fie împins la pământ de o simpatizantă PMP ce tocmai ieşise din sală.

Bogdan Nicolae Suditu nu este la primul protest. În decembrie 2015, a venit la o conferinţă de presă a PSD Argeş şi le-a înmânat mai multe plângeri şi documente senatorului Şerban Valeca şi deputatului Gheorghe Marin. Printre documentele respective se număra şi o confirmare venită de la Curtea Penală de la Haga, confirmare în care lui Suditu i se preciza că plângerea sa împotriva companiei Continental a fost înregistrată. Iar dacă sâmbătă 16 aprilie Băsescu l-a ignorat, cei doi parlamentari argeşeni chiar au stat de vorbă cu el mai multe minute.

bogdan suditu

Bogdan Suditu FOTO Cotidianul Argeşul 

Două plângeri penale şi mai multe procese 

Bogdan Nicolae Suditu consideră ca a fost concediat pe nedrept în 2008 de către compania SC “Continental Automotive Romania” SRL, cu sediul în Timişoara, fostă “Siemens VDO Automotive Romania” SRL” şi din 2009 a depus două plângeri penale şi a demarat 10 acţiuni în instanţă. În 2010, Suditu a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara împotriva conducerii companiei, pe care a acuzat-o  în bloc de nepunerea în aplicare a unei hotărâri judecatoreşti definitive ce prevedea plata retroactivă a salariilor în termen de 15 zile de la pronunţarea sentinţei.

Concret, Nicolae Bogdan Suditu, ce avea funcţia de programator, cerea în 2010 tragerea la răspundere penală a managerului general Christian von Albrichsfeld, a managerului de fabrică Peter Gruen, a managerului financiar Aurel Stanciu şi a managerului de resurse umane Anica Stoica pentru desfacerea abuzivă a contractului de munca şi refuzul de a fi reangajat pe acelaşi post dupa ce îşi câştigase acest drept in fata instanţelor de judecată. Pe 29 iulie 2009, Curtea de Apel Timişoara îi dăduse dreptate lui Suditu şi obligase compania la care lucrase „la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.” Mai precis, după cum declara Adrian Gârbovean, avocatul lui Suditu la vremea respectivă, acesta avea dreptul la plata a 30 de salarii compensatorii.

Ulterior, Suditu a reclamat că nu a primit banii şi a depus plângere în 2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Iată ce spunea Suditu în plângerea penală din 2010: “Sunt angajat al societăţii comerciale Continental Automotive Romania SRL din 12.01.2004, având funcţia de programator. În 18.04.2008 mi-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă. Am contestat în instanţă această hotărâre de concediere. În 2009, Curtea de Apel Timişoara a hotărât repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi a obligat unitatea angajatoare la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate cu celelalte drepturi de care aş fi beneficiat ca şi salariat.

Conducerea  SC Continental Automotive Romania SRL m-a invitat să mă prezint la servici în data de 08.02.2010, pe Calea Martirilor 1989, nr. 1 Timişoara, cerinţă căreia m-am conformat. Ulterior, conducerea fabricii a împiedicat punerea în aplicare a deciziei definitive şi irevocabile prin nepunerea la dispoziţia expertului contabil a documentelor necesare stabilirii drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate. Menţionez condiţionarea reintegrării de executarea unui control psihologic de către subsemnatul, control psihologic nesolicitat nici unui alt angajat care ocupă funcţia pe care o ocup eu, de programator.

La observaţia mea privind faptul că această solicitare reprezintă o discriminare evidentă faţă de ceilalti colegi, conducerea Continental Automotive Romania a renunţat la solicitarea efectuării unui control psihologic. În datele de 10.02.2010, 16.02.2010, 18.03.2010 mi s-a interzis accesul la locul de muncă, iar ulterior am fost acceptat la punctul de lucru din Calea Martirilor 1989, nr.1, acces limitat doar la sala de şedinţe, sala de mese şi toaletă”. În cele din urmă, Nicolae Suditu şi-a inaintat demisia din funcţia de programator.

„Am fost ameninţat pe stradă de mai multe ori”

Din 2010, Bogdan Suditu a trimis zeci de plângeri la instituţiile din România, precum şi la Parlamentul European şi la Curtea Penală de la Haga. Iată câteva fragmente din petiţia adresată Parlamentului European de Suditu în septembrie 2013: „ Din 2008 sunt implicat într-un conflict deschis cu corporaţiile germane Siemens şi Continetal (zece procese şi două plângeri penale iniţiate de mine împotriva lor). În 2008 am fost concediat. În 2010, Curtea de Apel a decis că e ilegal ce mi s-a întâmplat şi a hotărât să fiu angajat din nou, lucru care s-a întâmplat în 2010. Din acel moment au început represaliile împotriva mea din partea corporaţiilor germane. Am fost ameninţat de mai multe ori pe stradă, inclusiv cu cuţitul şi cu o şurubelniţă. Am anunţat în 2010 Comisia Europeană, pe Viviane Reding, Manuel Barroso şi peste 20 de oficiali europeni. Nu au luat nicio măsură. Au fost împotriva mea ameninţări în ianuarie 2010, martie 2010, aprilie 2011, februarie 2012, iunie 2012, decembrie 2012, februarie 2013, iulie-august 2013”.

Am încercat să luăm legătura pentru a ne spune un punct de vedere legat de acest caz şi cu Alina Bratu, coordonator Comunicare Continental Automotive Romania, însă aceasta nu ne-a răspuns la telefon.

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Acasă la Adrian Zglobiu, tânărul care l-a scuipat pe Băsescu: un şomer care trăieşte într-o casă cu 12 camere

VIDEO Bărbatul care l-a scuipat pe Băsescu a fost reţinut pentru 24 ore. Adrian Zglobiu: „După ce a vândut o flotă vrea cântece patriotice, poezii?“

UPDATE VIDEO Prima declaraţie a lui Adrian Zglobiu, tânărul care l-a scuipat pe Traian Băsescu, la Constanţa. Individul a fost reţinut

VIDEO Traian Băsescu a fost scuipat la coborârea de pe bricul „Mircea“. Povestea navei, după 75 de ani

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite