Cele mai bune argumente pentru a-ţi convinge copilul să meargă la grădiniţă şi să depăşească frica separării de părinţi - sfaturile psihologilor

Una dintre cele mai mari probleme care le dau bătăi de cap părinţilor ai căror micuţi pornesc la grădiniţă este teama copiilor de separare. Plânsul, durerile închipuite de burtică şi şantajul emoţional sunt doar câteva din strategiile la care micuţii apelează pentru a-şi convinge părinţii să-i ţină acasă.

Anxietatea ce apare la separarea de familie este unul dintre cel mai des întâlnite ”fenomene” la prichindeii de patu ani. Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât spaima de separare este mai mare, iar dacă până la 2-3 ani, părinţii se mai lasă înduplecaţi de tertipurile celor mici, care nu se dau duşi de lângă mama şi tata, când copiii ajung la vârsta grădiniţei, inevitabilul se va produce într-un fel sau altul. Important este ca momentul despărţirii şi perioada  de acomodare să fie făcute cât mai tolerabile pentru micuţ.

“Orice schimbare, mai ales la o vârstă mică, îi poate crea copilului sentimente de frică şi nesiguranţă. Părinţii au un rol important în gestionarea acestor emoţii. Recomandat este ca aceştia să-i vorbească copilului înainte de a începe grădiniţa, să-i spună ce implică, în ce activităţi va fi angrenat şi să se folosească de experienţele anterioare pozitive ale copilului legate de interacţiunea cu alţi copii”, explică, pentru Adevărul, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Cum il poţi ajuta pe micuţ

O strategie care dă rezultate presupune mai întâi, ca părinţii să meargă cu cei mici la grădiniţă pentru ca aceştia să se familiarize, în compania mamei (sau tatălui), cu locul şi colectivul. Câteva zile în care mama petrece câte o jumătate de oră - o oră la grădiniţă, lângă copilul care trebuie să se acomodeze, ajută de asemenea. În plus, perceperea unei relaţii de prietenie între mamă şi educadoare îi dă copilului un sentiment de siguranţă. În cea de-a treia fază, copilul trebuie lăsat singur, însă, de preferat, doar pentru 2-3 ore, la început, fiindcă micuţul are nevoie de timp să se adapteze şi, mai ales, are nevoie să i se explice, pas cu pas, ce i se va întâmpla acolo. Dacă separarea se face treptat, teama este resimţită la un nivel mult mai scăzut decât spaima ce ar putea fi trătă de copil când ruptura se produce brusc.
 

Cât despre minciuni, acestea nu au căuta în contextul dat. Dacă micuţului i se spun că mama vine să-l ia imediat de la grădiniţă, copilul se va concentra mai degrabă pe aşteptare, decât pe adaptare şi socializare.  Ca acomodarea să fie mai uşoară, este bine ca părinţii să discute cu cel mic despre motivele reţinerilor sale de a merge la grădiniţă şi să-l încurajeze să povestească experienţele trăite în noul mediu, pentru a-l ajuta să scape de anxietate.

Explicarea, pe înţelesul lui, a avantajelor pe care i le aduce grădiniţa, dă şi ea rezultate, la fel cum dă şi fericitul caz al înţelegerii de către copil a ideii că uneori trebuie să facem şi lucruri care nu ne plac sau după un anumit program disciplinar: somn, masă sau joacă, la ore stabilite. Aşa că, dacă parinţii le fixează copiilor, înainte de a-i înscrie la grădiniţă, un program asemănător cu cel din colectivitate, trecerea ar putea să se facă mult mai fluent.