Argeşenii care au făcut cinste judeţului anul acesta vor fi premiaţi la Gala "10 pentru Argeş"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 cj arges

Vineri, Consiliul Judeţean Argeş şi Teatrul Alexandru Davila organizează Gala "10 pentru Argeş", un prilej de a aduce la un loc elitele judeţului şi de a premia valorile consacrate, în cursul acestui an, în zece domenii de activitate.

„Argeşul este, eminamente, un laborator de valori, iar istoria ne-a dovedit-o. Ne-am gândit că ar fi binevenit un astfel de eveniment, pentru personalităţíle argeşene de marcă, ce au excelat în cele zece domenii de activitate în anul 2016”, a precizat Araxy Negoşanu, directorul interimar al Teatrului Alexandru Davila din Piteşti. 

 Fiecare domeniu  de activitate va avea un câştigător

„Este prima ediţie. Se cheamă „10 pentru Argeş”. De ce?! Pentru că sunt 10 domenii de activitate: mediu de afaceri, educaţie, sport, sănătate, administraţie, cultură, cercetare, social, protecţia mediului şi turism, promovarea Argeşului. Pentru fiecare segment, sunt trei nominalizări. Din cei trei nominalizaţi, unul va fi premiat ”, explică preşedintele CJ Argeş, Dan Manu.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite