Zimbrii Neamţului, pregătiţi pentru iarnă cu morcovi şi mere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 11 zimbri eliberaţi în pădurile din Neamţ sunt atraşi de echipele Parcului Natural Vânători Neamţ cu suplimente de hrană în apropiere de cabana Chitele.

Zimbri care hălăduiesc prin pădurile Parcului Natural Vânători Neamţ sunt atraşi pe perioadă iernii la hrănitorile de la Chitele, în ţarcul de aclimatizare unde au stat înainte de a fi eliberaţi. 

Cele 11 exemplare (9 adulţi şi doi pui) puse în libertate în primăvara lui 2012 şi anul acesta sunt ajutate să treacă mai uşor peste iarna care se apropie cu furaje şi suplimente de hrană pregătite în amenajările speciale. Zilele trecute, echipele Parcului Natural au adus morcovi şi mere la hrănitori, încercându-se astfel ca ierbivorele să fie atrase în zona de unde au fost eliberate. Anul trecut, după  căderea zăpezii, animalele s-au întors la locurile de hrănire de lângă cabana Chitele.

Pe perioada celor doi ani, zimbri au fost monitorizaţi permanent cu ajutorul colarelor montate pe fiecare exemplar eliberat.

„Dacă anul trecut s-au menţinut în limita a 2.000 de hectare, acum şi-au mărit arealul la 5.000 hectare. Au ieşit din Valea Cracăului, spre Valea Agapiei şi culmea Hangului. Sperăm să-i atragem tot la cabana Chitele, să-i furajăm pe vreme de iarnă“, a declarat Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Natural Vânători Neamţ.

Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ este singura din ţară care derulează un program de reintroducere în libertate a zimbrului. Pe lângă cei nouă zimbri adulţi eliberaţi anul acesta şi în 2012, în libertate sunt şi doi pui fătaţi la finele anului trecut.  

Primele cinci exemplare eliberate în martie 2012 au trecut cu bine prima iernă în sălbăticie. Deşi este un animal solitar, membrii grupului au stat în general împreună, cu excepţia unui mascul.

Anul viitor, la ieşirea din iarnă, ar putea fi eliberată încă o serie de zimbri, intenţionându-se crearea unui nucleu de peste 20 de exemplare în sălbăticie. În ţarcul de aclimatizare d ela Chitele, întins pe 180 de hectare de teren, trăiesc în condiţii de semilibertate 19 zimbri din care vor fi selectate viitoarele exemplare ce vor fie liberate anul viitor.  

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite