Ritualul vânătorii în Neamţ, acum 100 de ani: „Turnau cu cana vinul deasupra cerbului şi la bot se aţineau cu paharele“

La sfârşit de secol XIX, partidele de vânătoare din munţii Neamţului se organizau cu mult fast, şi cu invitaţi din toate zonele ţării. Petrecerile care urmau măcelului din păduri erau asortate cu vin din beciurile mănăstirilor şi cu lăutari.

În zorii veacului XX, vânătoarea era considerată în ţările române un sport nobil, iar partidele se încheiau întodeauna cu adevărate festinuri.   

În lucrarea „Din trecutul oraşului Piatra Neamţ“ publicată în anul 1936,  Dimitrie Hogea, fost primar al oraşului Piatra Neamţ (1914- 1918), descrie amănunte despre „sportul vânătorii“ practicat în munţii Neamţului la finele secolului XIX şi începutul anilor 1900.  

„Sportul vânătoresc era foarte desvoltat în timpurile despre care scriu în aceste amintiri. Erau şi pe atunci mulţi vânători reputaţi. Citez din memorie pe unii din ei: Costache Rujinschi, fost sub-prefect, împreună cu toţi cei patri feciori ai lui, cărora, încă de copii, le pusese puşca în mână, şi care avea o droae de 30-40 câini de vânat, de toate rasele şi 2 puşcaşi angajaţi permanent; apoi Arghire Patraşcu, Dumitrache Sgrof, Pavalache şi Vasile Pavlu, Neculai Şoimaru, Tiţă Teodoru, Vasile Costin, Constantin şi Vasile Şoarec, Mihai Pavlov, Cost. Calmuschi, Cost. Răşcanu, Ion a Petrei Lungu, Panaite Burchi, Vasilică Albu, cu fiul său Eugen, Nicu Albu, Tasache Crăcăoanu, Iorgu Dimitriu şi câţi alţii“.

„Vânatul nu era gonit şi speriat din cauza exploatării de păduri“

În memoriile fostului primar de Piatra Neamţ sunt prezentate amănunte despre locurile din judeţ în care se organizau partidele de vânătoare şi care erau speciile luate în cătarea puştilor.

„Se organizau, cu multă pregătire, mari vânători în munţii şi pădurile judeţului nostru: Tarcău, Cuejdiu, M-rea Neamţ, Secu, Tazlău, Oanţu şi alte locuri. Vânatul: cerbi, căprioare, mistreţi, urşi, lupi, vulpi, se găsea în mare număr fiindcă nu era gonit şi speriat din cauza exploatării de păduri de mai târziu“

Conform scrierilor lui Dimitrie Hogea, vânătoarea se încheia mai tot timpul cu petreceri.

„Aceste vânători durau câte 2-3 zile, iar recolta era totdeuna abundentă. Se cheltuiau mulţi bani, căci vânătorile erau şi vesele întruniri de petrecere frăţească, cu mâncare, băutură, ba uneori şi cu lăutari“.

Hogea aminteşte că în vremea unui alt fost primar al oraşului, Nicu Albu, cel care a deţinut şi funcţia de prefect în două perioade (1885 - 1888 şi 1895 – 1899),  se organizau vânători „în stil mai mare, la care luau parte multe persoane simandicoase din Bucureşti şi de aiurea, toţi fruntaşi vânători“ 

„În acest scop, Panaite Burchi, fost sub-prefect la Tg. Neamţ, iar mai apoi arendaş al moşiei Graşi, avea însărcinarea, între altele, să facă mari provizii de vinuri alese, păstrate în vestitele beciuri de la Mânăstirea Secu, în regiunea căreia se făcea multe vânători“

Căprioare vânate cu zecile, cărate în căruţe la oraş

Edilul povesteşte că la o astfel de vânătoare, unde au participat şi invitaţi din Bucureşti, recolta a fost de 27 de căprioare şi un cerb, transportate apoi cu mai multe căruţe până la Piatra Neamţ. 

„Îmi aduc aminte că într’o mare vânătoare la Tarcău, s’au împuşcat un cerb şi atât de multe căprioare, încât a fost nevoie de câteva căruţi ca să fie transportate la Piatra, erau în total 27 bucăţi. Odată adus aice vânatul, petrecerea a reînceput. Tot acel vânat a fost pus în curtea caselor lui Vasilică Albu, formând o mare movilă, deasupra căreia trona cerbul. Petrecerea înfierbântându-se, vânătorii turnau cu cana vinul deasupra cerbului, la botul căruia se aţineau cu paharele, care repede se umpleau din şipotul vinului“

Fostul edil încheie acest capitol al lucrării menţionând că tradiţia se păstra chiar şi în perioada în care şi-a publicat memoriile (1936).

„Cam în acest chip erau vânătorile pe atunci. Dar, după cât văd, acea bună tradiţie se păstrează încă şi azi, de cătră urmaşii vechilor Nemrozi, adoratori ai zeiţei Diana“.