Reţetele-minune pe care românii le foloseau ca să scape de durerile de dinţi acum 100 de ani

Leacurile se preparau în propria gospodărie sursa FOTO: A. Chevallier

Sâmburi de măsline pisaţi şi fumaţi cu pipa sau oţetul de miere fiert erau două din reţetele folosite în satele româneşti la început de secol XX pentru tratarea durerilor acute de dinţi şi măsele.

Revista de folclor „Şezătoarea“, publicaţie apărută timp de mai bine de două decenii neîntrerupt la sfârşit de secol XIX şi început de veac XX, a prezentat în paginile sale numeroase articole legate de tematica sănătăţii.

În trei numere consecutive ale revistei de la sfârşitul anului 1903 şi începutul anului 1904 (nr. 9, 10 şi 11), publicaţia „de literatură şi tradiţiuni populare“ care apărea la Fălticeni, sub coordonarea lui Artur Gorovei, a prezentat o serie de leacuri băbeşti folosite în acei ani pentru a scăpa de dureri de cap, de ochi sau să aline alte probleme de sănătate.  

Reţetele descrise se bazau pe folosirea unor produse vegetale (trestie, iarbă, chimen, castraveţi etc.) sau de natură animală (gălbenuş de ou, sânge de porumbel, etc.). În numărele 10 şi 11 ale publicaţiei, Gheorghe Rudeanu prezintă o serie de leacuri băbeşti folosite de săteni pentru durerile de dinţi şi de măsele.

Pentru durerile de măsele, două erau leacurile cele mai eficiente după cum erau prezentate în revista „Şezătoarea“: 

- „să iei sâmburi de măsline, să-i usuci şi să-i pisezi mărunt, să-i pui într-o lulea nouă cu ciubucu nou şi să tragic fumul în gură“

- „ia oţet tare, miere şi sare, fierbe-le şi ţine-le în gură, că-şi va trece“.

Durerile de dinţi aveau alte metode de alinare, dar şi în acest caz se apela la plante medicinale din flora spontană:

- „ia rădăcina ce se cheamă greceşte flomoriză şi o fierbe cu vin. Şi cu acea zeamă spală dinţii, că te vei folosi. Cînd se vor clăti dinţii - ia foae de dud sau coajă, ferbe-o cu oţet şi-ţi clăteşte gura cu acea zeamă; spală dinţii, că te vei folosi“

Aşchia de copac făcea minuni la dantură 

Alt gen de leacuri băbeşti din urmă cu un secol erau folosite atât pentru durerile de măsele, cât şi pentru cele de dinţi:

„Sapă rădăcină din porumbel (porumbar, arbust sălbatic, n.red.), curăţă-i coaja neagră după d’asupra, iar mîzga rade-o într’o oală mică şi ferbe-o bine cu apă, şi după ce se va răci, pune nişte rachiu în acea zeamă, şi ţine în gură de 2-3 ori, că-şi va trece“.

O altă soluţie miraculoasă era folosită cu ajutorul unei aşchii de copac:

„Să te duci la o salcie, să-i crapi coaja cu cuţitul, şi de sub coajă să iei puţină aşchiuţă şi să o atingi de măseaua sau dintele care te doare; apoi s’o pui de unde ai luat-o, să dai coaja la loc cum a fost, mînjind acel loc cu noroi“.

Dureri de gură alinate cu fierturi din ierburi 

În general, durerile de gură treceau cu anumite preparate tot pe bază de plante naturale (popîlnic, coajă de mesteacăn, de frasin, ţipirig, etc):  

„- Popîlnic şi iarba roşie fierbe-le cu apă şi bea; pune ţipirig în zeamă de aceea; şi ţine în gură.

- Ia coajă de mesteacăn, fierbe-o într’o oală şi cu acea zeamă clăteşte-ţi gura. Tot în modul acesta se poate întrebuinţa şi coaja de frasin. 

- Bagă tutun într-un pahar de spirt şi dă-i foc. Cu cenuşa ce se formează se freacă prin gură, iar cu ceia ce rămîne lichid, se clăteşte gura“.

Igiena dentară: pastă de dinţi din coarne de cerb 

La începutul anilor 1900, pentru a păstra dantură curată şi a asigura igiena gurii, sătenii apelau la fel de fel de soluţii. Astfel, pentru a scăpa de „negreala dinţilor“ exista o soluţie care înlocuia pasta folosită în zilele noastre:

„Ia corn de cerb, arde-l bine pînă se va face alb, pisează-l mărunt, după ce se va arde, şi cu acel praf să freci dinţii“.

De asemenea, erau destule soluţii şi pentru a evita mirosul greu al gurii: 

„- Cine are miros greu în gură, să bea pe fiecare zi cîte o ceaşcă de ceaiu de ismă, preparat în apă cu vin. 

- Must de bozii (soc mic cu floricele albe ce se prefac în bobiţe negre, n.red.) cu cu miere ţine în gură, că nu mai miroasă gura greu.    

- Coajă de rodie să o mestece şi să o ţină în gură, că piere mirosul greu  

- Popîlnic (plantă erbacee, n.red.) să-l fiarbă cu vin şi să ţie în gură  .şi să bea puţin şi dimineaţa pe nemîncate“.