Cum se preparau chisăliţa şi pohârla, minunile din băcătăria moldovenească. Câte feluri se făceau din poamele coapte

Cum se preparau chisăliţa şi pohârla, minunile din băcătăria moldovenească. Câte feluri se făceau din poamele coapte

Gospodărie din Neamţ în perioada interbelică FOTO Adolphe A. Chevallier (colecţia Constantin Horghidan)

Într-un articol din 1903 publicat în „Şezătoarea. Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare”, intitulat „Bucătăria ţăranului”, sunt descrise modurile de preparare ale diferitelor feluri de mâncare ale sătenilor din zona de Nord a Moldovei.

Poamele, prunele şi corcoduşele erau des folosite şi considerate produse de bază pentru mai multe tipuri de mâncare. 
 
„Poamele sînt o mîncare gata pentru sătean. Cu mămăligă prăjită şi poame coapte, ori uscate, el pleacă la lucru“, precizează încă de la început învăţătorul M. Lupescu, autorul articolului. Acesta descrie tipurile de poame folosite de săteni: „poamele albe, care se coc cele mai degrabă; prunele, goldanele, curcuduşile şi perjele”
 
Se mai spune în articol că poamele coapte bine se usucă pentru iarnă fie în cuptor, fie în timp, pe lozniţă (plasă de nuiele) şi puse apoi la putină. De asemenea, autorul mai aminteşte că din poame se face şi must.
 
Un fel de mâncare se făcea din poame verzi, fierte şi se consuma vara, prin postul de Sfântul Petru, cu mămăligă rece. 
 
„Se ferb poamele, se lasă de se răcesc, şi apoi se mînîncă. Cine are, pune în ele şi olecuţă de zahar. Poamele verzi, ferte bine dau o zamă acră ce slujeşte de multe ori în loc de borş”.
 
Chisăliţa era un alt sortiment des întâlnit în perioada de început de secol XX în gospodăriile din Moldova.
 
„Chisăliţa e face din poame coapte bine, mai ales din goldane; se pun goldanele ori perjele la foc într-o oală de post, cu o leacă de apă; ele slobod zamă. Cînd sînt ferte bine, se flecuesc cu o lingură şi apoi se pune în ele puţin chiperi. Vorba ceea: <Cine are chiperi mult, pune şi în chisăliţă>”.
 

Mâncare pentru praznice şi posturi

 
Din poame coapte se făcea şi tocană după ce se scoteau sâmburii, se fierbeau  fără apă, până scădea şi se adăuga ceapă crudă tăiată mărunt.
 
Poamele cu peşte se pregăteau în Rădăşeni, Suceava, mai ales pentru praznice. 
 
„Perjele se spală, iar peşteşe se curăţă de solzi, şi se pune la foc într-o tigae. Cînd sînt ferte, se toarnă peste mîncare oloi (ulei n.n.) prăjit” 
 
Un alt fel de mâncare din poame coapte era povirla, care mai purta şi denumirile poverla, pohîrla, ori povidla. Prepararea era mai de durată, iar produsul rezultat putea fi depozitat şi consumat în timp. 
 
„Într-o caldare mare, se pun prune şi perje coapte bine şi spălate. Caldarea se pune afară pe foc, pe un cuptor făcut în pămînt, şi se lasă acolo pînă ferbe bine, de se desprind sîmburii. Se pune apoi de se răceşte zama, şi caldaria se umple din nou. Cînd avem atîta zamă de se umple caldarea, o strecurăm print-un ciur ori sită rară de drod (sîrmă) ca să rămîie sîmburii şi cojile, zama curată să pune în caldare şi i se dă foc, iar un om tot mestecă în caldare, cu o lopăţică, ca să nu se prindă coajă pe fundul ceaunului şi să se afume, c-apoi n-are nici un gust. Cînd zama a scăzut bine şi e groasă ca laptele cel acru de oi, caldarea se dă de-o parte, se lasă de se răceşte şi povidla se pune ori în budăeşe (cînd avem mai multă), ori în oale sau gavanoase”
 
Acest ultim fel, povidla, se mânca mai ales în perioadele de post şi se întâlnea mai mult în zona Sucevei, la Rădăşeni.  
 
 
citeste totul despre: